Basarabia Pamant Romanesc

Basarabia Pamant Romanesc
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Wednesday, December 26, 2007

Amza Pellea


Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931 - d. 12 decembrie 1983) a fost unul dintre cei mai importanţi actori români, distingându-se atât în teatru cât şi în film.

S-a născut la Băileşti, într-o familie de ţărani olteni. A absolvit cursurile Colegiului Naţional Carol I din Craiova. Un reprezentant al Promoţiei de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotaţi ai scenei româneşti. A fost profesor la IATC.

A fost creatorul lui Nea Mărin, binecunoscutul personaj de sorginte populară care i–a relevat atât de bine disponibilităţile pentru comedie, Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât şi personaje contemporane (Ailinicii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar şi personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horaţiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).

Rămas probabil in constiinta publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul si prin Nea Marin, reuseste in Atunci i-am condamnat pe toti la moarte sa atinga ambele personaje. Umilul,si cateodata veselul Ipu recapata , in finalul filmului, figura dârza si tragica a soldatului taran din primul razboi.

A câstigat in 1977 premiul de interpretare masculina, cel mai bun actor, la Festivalul International de Film de la Moscova , pentru rolul sau exceptional (Manlache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alaturi de Gheorghe Dinica si Ernest Maftei, intr-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu dupa "Velerim si Veler Doamne" de Victor Ion Popa.

A decedat in conditii nici astazi pe deplin cunoscute, la varsta de 52 de ani. Unele surse afirma ca marele actor ar fi decedat din cauza cancerului pulmonar, provocat de fumat iar altele sustin ca ar fi fost ucis de Securitate deoarece, in schechurile sale, ironiza regimul comunist.

Filmografie

Amza Pellea în 1975
Amza Pellea în 1975
  • 1961 Setea
  • 1963 Tudor
  • 1964 Pisica de mare
  • 1965 Neamul Şoimăreştilor, Camera albă
  • 1966 Haiducii, Răscoala
  • 1967 Dacii
  • 1968 Columna
  • 1969 Razboiul domniţelor
  • 1971 Mihai Viteazul, Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte
  • 1972 Puterea şi adevărul, Săgeata căpitanului Ion
  • 1973 Ciprian Porumbescu, Aventurile lui Babuşcă, Ultimul cartuş
  • 1974 Proprietarii, Un comisar acuză, Nemuritorii, Porţile albastre ale oraşului, Stejar, extrema urgenţă
  • 1975 Cantemir, Ulzana, căpetenia apaşilor, Tată de duminică, Evadarea
  • 1976 Osânda, Lumina pe coline, Trei zile şi trei nopţi
  • 1977 Tufa de Veneţia, Accident, Împuscaturi sub clar de lună
  • 1978 Pentru patrie, Melodii, melodii, Revanşa
  • 1979 Nea Mărin miliardar, Braţele Afroditei, Mihail, câine de circ
  • 1980 Duios Anastasia trecea, Casa dintre câmpuri
  • 1981 Poarta de aur a incaşilor, Capcana mercenarilor, Şantaj, Spectacolul spectacolelor, Detaşamentul „Concordia”, Ana si „hoţul”
  • 1983 Imposibila iubire




















No comments: