Gheorghe I. Brătianu

Gheorghe (George) I. Brătianu (n. 3 februarie 1898, Ruginoasa, judeţul Iaşi - d. 23/27 aprilie 1953, Sighetu Marmaţiei) a fost un istoric şi om politic român, profesor universitar, membru al Academiei Române, victimă a regimului comunist din România.

După absolvirea Liceului Naţional din Iaşi (1916, se înrolează voluntar în armată pentru a participa la războiul de reîntregire a ţării. În 1917 se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1920. Fiind atras de istorie, abandonează cariera juridică şi se înscrie la Universitatea Sorbonna din Paris, unde frecventează cursurile unor istorici prestigioşi, ca Ferdinand Lot şi Charles Diehl, şi obţine doctoratul în 1929. În 1924 devine profesor universitar la catedra de istorie universală a Universităţii din Iaşi iar, din 1940, a Universităţii din Bucureşti. În 1942 este ales membru titular al Academiei Române. Între 1940 şi 1947 îndeplineşte funcţia de director al Institutului de Istorie Universală "Nicolae Iorga" din Bucureşti. În anii '30 a fost şeful unei fracţiuni a partidului Naţional-Liberal.

În 1947, în cadrul represiunilor dezlănţuite de autorităţile comuniste, este înlăturat de la catedra universitară şi de la conducerea institutului de istorie, în septembrie i se fixează domiciliu forţat şi i se interzic contactele externe. La 9 iunie 1948 - odată cu reorganizarea Academiei Române, care ia acum numele de Academia R.P.R. - i se retrage calitatea de academician ca, dealtfel, altor 97 de personalităţi ştiinţifice şi culturale româneşti.

În noaptea de 5/6 mai 1950, este arestat de organele securităţii şi întemniţat la închisoarea din Sighet, fără să fi fost judecat şi condamnat. Într-una din zilele între 23 şi 27 aprilie 1953 a murit în închisoare la vârsta de 55 de ani[1], în condiţii încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deţinuţi, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detenţiunii.Dupa alte surse se presupune ca a fost batut de un gardian pana cand Gheorghe Bratianu a murit.În 1971, familia a fost autorizată să-l dezgroape din cimitirul din Sighet şi să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Florica/Ştefăneşti (judeţul Argeş).

În calitatea sa de istoric, Gheorghe I. Brătianu a susţinut cu tenacitate şi rigoare ştiinţifică teza continuităţii poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Lucrările sale asupra prezenţei româneşti în Basarabia sunt reprezentative pentru statura istoricului şi conştiinţa omului politic. I s-a propus, dealtfel, să se dezică de tezele despre Basarabia, dar a refuzat, asumându-şi cu luciditate responsabilitatea: "adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit". Asemeni lui Iuliu Maniu şi a celorlalte personalităţi politice şi culturale, care au murit sau au cunoscut teroarea comunistă a închisorilor, deportărilor şi a coloniilor de muncă forţată, Gheorghe I. Brătianu se înscrie în constelaţia luminoasă de savanţi şi politicieni patrioţi, ce legitimează identitatea etnică şi culturală a poporului român.
Principalele lucrări

* "Recherches sur le commerce génois dans la Mer Noire au XIIIème siècle" (1929
* "O enigmă şi un miracol istoric: poporul român" (1940)
* "Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti" (1945)
* "Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Principatele române" (postum)
* "Marea Neagră. De la origini până la cucerirea otomană" (postum)