Omul anului

A intrat în Cartea Recordurilor drept Cel mai de Succes Antrenor din Lume. Nu a fost o alegere uşoară pentru Jurnalul Naţional să-l declare pe Octavian Bellu: "Omul anului". Fie şi numai pentru că, la concurenţă, sunt români care au adus ţării faimă nemăsurată în acest an: Cristian Mungiu sau Lucian Bute.


Chiar de Ziua Naţională a României, la 1 Decembrie, World Records Academy (organizaţia oficială pentru certificarea recordurilor sportive) l-a desemnat pe Octavian Bellu, fostul antrenor al lotului naţional de gimnastică feminină, drept Cel mai de Succes Antrenor din Lume. Care crede că îi sunt atuurile, cu ce crede că a contribuit sportul la formarea personalităţii lui, acestea au fost unele dintre întrebările Jurnalului Naţional, care l-a declarat pe Octavian Bellu "Omul anului".


Destinul i-a oferit o şansă. Dacă nu l-ar fi deturnat colegii să se ducă la Institutul de Educaţie Fizică, acum ar fi fost medic. Dar "lucrurile sunt aşezate într-un fel undeva sus şi linia pe care ţi-o trasează destinul trebuie urmată cu perseverenţă", a declarat Octavian Bellu pentru Jurnalul Naţional. Palmaresul lui Octavian Bellu ca antrenor al echipei naţionale feminine de gimnastică nu este unul uşor de trecut cu vederea: 279 de medalii obţinute la Campionate Mondiale, Europene şi Jocuri Olimpice, dintre care 16 medalii olimpice de aur. Bellu a condus România către cinci titluri mondiale pe echipă, precum şi la două titluri olimpice, pe lângă numeroase titluri individuale. Din 1991, România este, aşadar, cea mai mare putere a gimnasticii feminine. Retras din postul de antrenor în urmă cu câţiva ani, Bellu este astăzi preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport. Octavian Bellu consideră că pentru performanţă singura cheie posibilă o reprezintă devotamentul şi dăruirea. A obţinut numeroase premii, a fost decorat de preşedinţi români şi a primit cele mai înalte onoruri din partea Comitetului Olimpic Român. O personalitate complexă, cu veleităţi manageriale, un om care a reuşit să se implice în promovarea sportului şi nu s-a rezumat doar la activitatea lui de formator.

* Jurnalul Naţional: Pentru că ţine foarte mult la valorile adevărate ale României, umane, culturale şi materiale, pentru că Octavian Bellu este un simbol, un reper pentru tineri, un exemplu, pentru că aţi fost desemnat Cel mai de Succes Antrenor din Lume, Jurnalul Naţional v-a declarat "Omul anului". Care este sentimentul care v-a încercat la aflarea acestei veşti?

Octavian Bellu: În ceea ce priveşte vestea despre Cel mai de Succes Antrenor din Lume, pot să vă spun că am fost cu adevărat surprins, pentru că nu ştiam că există asemenea ierarhii şi pentru antrenori, ci doar pentru sportivi, pentru jucători. Mă bucur şi sunt onorat de această distincţie, dar să nu uităm că am avut lângă mine o întreagă echipă care m-a ajutat şi m-a susţinut.
În ceea ce priveşte a doua veste, că am fost declarat "Omul anului", vă mulţumesc din suflet. Sunt surprins şi de data aceasta şi mărturisesc că mă simt ca şi cum aş fi câştigat o medalie.


Reţeta succesului

* Cât de importantă este o medalie pentru un sportiv?

Medalia este cea mai directă, cea mai palpabilă recompensă a sportivilor, este, dacă vreţi, acel Premiu Oscar pentru actori sau Premiul Pulitzer pentru jurnalişti. O recompensă la care ajung foarte puţini, dar la care speră foarte mulţi, dar o recompensă ce te obligă la o atitudine cu totul specială. Medalia este ţinta pe care unii o ating după o viaţă de muncă.


* Aveţi o reţetă a succesului?

Muncă 24 de ore din 24. Este cea mai sigură şi cea mai eficientă reţetă pe care o cunosc. Indiferent ce ar încerca oricine, altceva nu ar da roade. Perseverenţă şi răbdare, acestea sunt ingredientele. Am încercat să mă dedic total gimnasticii, pentru mine nu a existat absolut nimic altceva în afara ei. Cred că această distincţie de Cel mai de Succes Antrenor din Lume nu este doar a mea, ci a gimnasticii româneşti. Să sperăm că pentru multi alţi antrenori ea va constitui un imbold. Cred, de asemenea, că totul este perfectibil. Tot ceea ce am obţinut a fost cu foarte multă muncă şi la fel de multe sacrificii. Deci, reţeta cred că este muncă, sacrificiu, perseverenţă, tenacitate, ambiţie şi pasiune oarecum în proporţii egale.


* Duce Octavian Bellu dorul sălii de gimnastică? A tratat antrenorul Bellu concursurile mici altfel decât pe cele mari?

Pentru mine nu au existat concursuri mici, medii sau mari. Gimnasta mea trebuia să fie mereu cea mai bună şi cea mai apreciată. Luam în serios toate concursurile. Ne-am respectat meseria. Eram riguros cu mine însumi, aşa că ceream acelaşi lucru de la gimnastele cu care lucram. Disciplina e capitală. Am avut în spate o echipă de profesionişti. Acum lucrez în administraţie, dar tot la sala de gimnastică îmi zboară gândul. Am cerut rigoare, dăruire, severitate.
Pentru mine n-a existat altceva în afara gimnasticii.


* Credeţi în noroc sau în şansă?

Norocul ţi-l dă Dumnezeu şi linia pe care ţi-o trasează destinul trebuie urmată cu perseverenţă. Cred că gimnastica românească merită o astfel de poziţie, o astfel de recunoaştere, iar rezultatul Nadiei, cele mai multe note de 10 obţinute la Olimpiada din 1976, dovedeşte, dacă mai este nevoie, că gimnastica românească există, că este viabilă şi m-a încercat un sentiment de bucurie şi mândrie. Fetele noastre au acele calităţi necesare pentru a fi printre cele mai bune din lume, iar rezultatele lor au plasat România acolo unde îi este locul. Poate că una dintre cele mai mari satisfacţii ale ultimilor ani a fost că am simţit dragostea celor din jur şi aprecierea lor, aşa că mă consider un norocos.


* Aţi dat mult pentru gimnastica românească. Ţara noastră merita să fie pe primul loc, iar rezultatele pe care le-aţi obţinut trebuia recunoscute. Dar aţi primit la fel de mult cât aţi dat?

Eu sunt convins că România merită pe deplin acest lucru, chiar dacă sunt subiectiv. Performanţa obţinută de fetele noastre tinde să contrazică, eu ştiu, o infrastructură de performanţă, o investiţie financiară pe măsură sau orice alte facilităţi necesare pentru marea performanţă. Toate aceste lucruri nu sunt obligatorii pentru a ajunge în vârful ierarhiei mondiale, aşa cum s-ar putea crede. Iată, munca de zi cu zi, pasiunea, dăruirea, chiar renunţările de care s-a vorbit atât atunci când antrenorul are ocazia să găsească astfel de talente şi ele înţeleg ce înseamnă performanţa, rigoarea, disciplina şi dăruirea totală pentru ţară, a arătat lumii că se poate ajunge sus, pe primul loc. Gimnastica mi-a dat foarte mult, cred că i-am dat şi eu pe măsură, nu mă lamentez. Mi-a plăcut să stau la Deva, chiar în condiţiile austere de acolo, şi să îmi dedic tot timpul şi toată energia gimnasticii pentru că am considerat şi consider în continuare că în viaţă nu poţi face foarte multe lucruri. Unul singur dacă îl faci trebuie să fie total. Practic, trebuie să respiri numai pentru pasiunea pe care o ai. Căreia îi dăruieşti din energia ta pentru a face faţă oricărei noi provocări. Mi-am dedicat timpul şi am încercat să înţeleg ce înseamnă meseria de antrenor, ce înseamnă să încerci să faci din aceşti copii campioni. Ei bine, aceşti copii m-au determinat de fiecare dată să fiu foarte bine pregătit, să fac faţă tuturor obstacolelor, celor legate de modul de prezentare în competiţii sau, eu ştiu, tot ce ţine de atitudine, ţinută, demnitatea cu care uneori trebuie să accepţi înfrângerile, modul în care dialoghezi, stabileşti acea punte care face legătura cu copilul. Tu, antrenorul, trăieşti aceleaşi bucurii, aceleaşi dezamăgiri şi ei fac parte din viaţa ta şi talentul tău ţi-l exprimi prin aceşti copii, care te reprezintă pe podium mai târziu. Am avut şi dezamăgiri, dar nu vreau să îmi mai aduc aminte de ele, iar aceste dezamăgiri nu au venit de la sportive, ci de la oamenii care pe moment au considerat că gimnastica se poate face la nivel înalt altfel decât am crezut eu atâţia ani...


* Ce a însemnat anul 2007 pentru Octavian Bellu?

2007 a însemnat pentru mine o altă provocare din această postură de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, dorinţa de a face performanţă şi aici, cu toate că uneori este foarte greu să se vadă performanţa, pentru că nu stă nimeni la ieşirea din birou să îţi pună de gât o medalie. Am venit la Agenţia Naţională pentru Sport într-un moment mai puţin pozitiv în sportul românesc, cu nişte performanţe în 2006 mai puţin spectaculoase. Mă frământă pârghiile pe care le am de a rezolva nişte probleme care apar de la o zi la alta. Dar am încercat să fac tot ceea ce a depins de mine ca relaţia cu instituţiile statului să fie benefică pentru sportul românesc, bani la buget, acţiuni, federaţii, cele care sunt necesare performanţei să se poată exprima la nivelul competiţiilor mai bine. Din păcate, anul 2007 se încheie cu un bilanţ, să-i spunem, nu neapărat negativ, dar mai puţin strălucitor, pentru că nu s-a obţinut acea medalie de aur importantă şi îmi doresc cu ardoare ca viitoarea Olimpiadă să îi contrazică pe cei care prevăd o depărtare a României de sportul cel mai iubit.


* Gimnastica a fost cea care a reuşit să scoată românii în stradă, la fel cum a reuşit sportul-rege, fotbalul. I-aţi simţit aproape pe românii care v-au ţinut pumnii strânşi?

I-am simţit de fiecare dată alături de noi pe români. Gimnastica a reuşit într-un moment poate mai puţin strălucitor, cum era cazul Andreei Răducan de la Sydney, să scoată lumea în stradă, şi când vezi că sunt alături de tine atâţia oameni, cu sufletul şi inima aproape de tine, nu poţi să nu te bucuri. Sunt fericit că aceste momente sunt aduse şi de cei din sport.


* Ce sfat i-aţi da unui antrenor care visează să facă performanţă?

Aş face o singură recomandare unui antrenor care are de gând să facă această meserie. Să stea liniştit, să vadă dacă are tot ce îi trebuie, căci este o meserie grea. Are nevoie de multe calităţi, de la răbdare până la perseverenţă, o tărie de caracter obligatorie tare. Îl sfătuiesc să facă o introspecţie şi, dacă nu poate face o astfel de muncă, să se apuce de altceva. Să rămână în postura de profesor de educaţie fizică, pentru că asta este meseria de bază, să încerce să facă ceea ce obligatoriu trebuie să facă un profesor de sport – educaţia pentru mişcare a tinerei generaţii – şi, dacă reuşeşte acest lucru, este la fel de performant ca şi cum ar fi câştigat nu ştiu ce medalie la Jocurile Olimpice.


* De ce anume are nevoie cineva pentru a răzbate în viaţă? E viaţa o luptă?

Da. Viaţa este o luptă. De cele mai multe ori însă lupta nu este dreaptă şi trebuie să fii capabil să înfrunţi orice tip de adversar, care joacă mai mult sau mai puţin corect şi să depăşeşti astfel de bariere. În momentul în care faci acest lucru, înseamnă că eşti un învingător. Dar acela care îţi vrea binele de fiecare dată îţi spune în faţă nişte lucruri mai puţin plăcute tocmai în ideea de a lua măsuri pentru a te modifica şi a te perfecţiona.


* La avalanşa de vedete pe metru pătrat credeţi că mai există modele pentru cei tineri?

Eu cred că modele avem suficiente, pentru că doar dacă ne gândim la Nadia, la Patzaichin, la Lucian Bute sau la orice altă ramură de sport, Iolanda Balaş, Ilie Năstase, Hagi, e o listă foarte lungă. Dar eu le recomand tinerilor să nu încerce să copieze, pentru că oricum nu vor reuşi, aceşti sportivi de care am amintit sunt unici, s-au dezvoltat într-un spaţiu cultural diferit de momentul în care ne aflăm acum. Să încerce să ia acele trăsături de caracter, acele principii care consideră ei că le permit să ajungă la performanţa la care vor ei. Parcurgând aceeaşi traiectorie, chiar în aceeaşi ramură sportivă, nu vor obţine performanţele celorlalţi, pentru că multe lucruri s-au schimbat la nivelul mentalităţii, şi adaptarea la nişte principii europene privind sportul de performanţă cere efort deosebit şi o deschidere cu totul specială, de la informarea de care ai nevoie până la a înţelege nişte rigori fără de care nu se poate face performanţă în nici un domeniu de activitate.


* Ce urări aveţi pentru cititorii Jurnalului Naţional?

Aş vrea să le urez tuturor românilor să fie sănătoşi, iar cititorilor Jurnalului Naţional să descopere acest instrument de cultură şi să se regăsească în articolele ce apar, de la editorial până la articolul de pe ultima pagină! Le doresc să aibă parte de reportaje, articole, ştiri şi editoriale cu caracter educativ aşa cum în momentul de faţă ar trebui să aibă mass-media.


O carieră de succes
Cel mai de succes antrenor din lume s-a născut la Ploieşti, la 17 februarie 1951 şi este absolvent al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS), promoţia 1974, specializarea gimnastică. Octavian Bellu a practicat atletism, baschet şi volei, iar cariera de antrenor a început-o la Clubul Sportiv "Petrolul" din Ploieşti. În 1981 este solicitat să lucreze la Deva ca antrenor la lotul olimpic, iar în 1990 devine antrenor coordonator. În cei aproape 24 de ani de antrenorat a reuşit să crească generaţii întregi de campioane, datorită dăruirii şi competenţei sale. Los Angeles 1984 – 4 medalii de aur, 2 de argint şi 2 de bronz; Seul 1988 – 3 aur, 3 argint şi 2 bronz; Barcelona 1992 – 3 aur, 1 argint şi 1 bronz; Atlanta 1996 – 1 aur, 4 argint şi 3 bronz; Sydney 2000 – 2 aur, 2 argint şi 1 bronz; Atena 2004 – 4 aur, 4 argint şi 1 bronz.

Pentru performanţele reuşite a fost desemnat Cel mai bun antrenor al anului în 1992, 1994, 1995, 1996 şi 1997. De asemenea, pentru meritele sale deosebite i-a fost conferit Ordinul "Meritul Sportiv" clasa I şi titlul de antrenor emerit. În 2000 i-a fost decernat Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer. În 2004, acesta a fost decorat de preşedintele Ion Iliescu pentru întreaga carieră cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Comandor.
În anul 2005, Octavian Bellu a demisionat de la lotul naţional feminin de gimnastică.

Palmares:

* 39 medalii olimpice (16 de aur, 9 de argint, 14 de bronz)
* 75 medalii mondiale (29 de aur, 23 de argint, 25 de bronz)
* 78 medalii europene (seniori) (28 de aur, 24 de argint, 16 de bronz)
* 61 medalii europene (juniori) (23 de aur, 22 de argint, 16 de bronz)
* 24 medalii Cupa Mondială (10 de aur, 8 de argint, 6 de bronz).
from jurna