Basarabia Pamant Romanesc

Basarabia Pamant Romanesc
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Monday, December 31, 2007

LA MULTI ANI !


HAIDE "U"!

Spectacol românesc unic la Veneţia


Extraordinar - Anul 2008 începe bine pentru români


Noaptea de Anul Nou la Veneţia aparţine... României. Spectacolul Fanfarei Savale din Zece Prăjini prefaţează prezenţa noastră la Carnavalul din 2008.

Prin Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică “Nicolae Iorga” de la Veneţia, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Culturii şi Cultelor din România organizează în Piaţa San Marco un spectacol extraordinar dedicat publicului veneţian şi miilor de turişti sosiţi din întreaga lume să treacă pragul Noului An în Serenissima. Pe o scenă special amenajată vor urca membrii Fanfarei Şavale (“Savale” – în turneele lor occidentale), formaţie originară din satul Zece Prăjini.

Despre fanfara din micul sat situat în estul României putem spune că, în această vară, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Londra, a reprezentat ţara noastră la Festivalul “Exhibition Road Music Day”, din Anglia. Sunt, de altfel, mai bine de cinci ani de când fanfara din Zece Prăjini (una dintre multele existente în satul respectiv, recunoscut ca fiind localitatea cu cele mai multe fanfare din România) promovează cu succes muzica lăutărească românească pe continent, participând la concerte live şi festivaluri de folk, jazz sau rock în Ungaria, Austria, Belgia, Franţa, Germania, Elveţia, Slovenia, Italia, Spania sau Slovacia. Albumul lor de debut (2003), intitulat “Speed Brass of the Gypsies”, include 20 de piese şi aduce un spirit inovator în muzica fanfarelor lăutăreşti, combinând mai multe stiluri de muzică tradiţională.

Spectacolul fanfarei din Zece Prăjini prefaţează un moment de asemenea incredibil: primarul Veneţiei va anunţa, oficial, în acest miez de noapte dintre ani, prezenţa României ca invitat de onoare la Carnavalul din 2008. În perioada 25 ianuarie-5 februarie, cele două ministere care organizează şi evenimentul din noaptea Anului Nou, împreună cu alte instituţii de cultură din ţară şi cu participarea IRCCU “Nicolae Iorga” din Veneţia, vor propune milioanelor de oaspeţi din cetatea lagunară mai multe manifestări de amploare, menite să arate faţa culturală a României.
from jurnalul

Omul anului




A intrat în Cartea Recordurilor drept Cel mai de Succes Antrenor din Lume. Nu a fost o alegere uşoară pentru Jurnalul Naţional să-l declare pe Octavian Bellu: "Omul anului". Fie şi numai pentru că, la concurenţă, sunt români care au adus ţării faimă nemăsurată în acest an: Cristian Mungiu sau Lucian Bute.


Chiar de Ziua Naţională a României, la 1 Decembrie, World Records Academy (organizaţia oficială pentru certificarea recordurilor sportive) l-a desemnat pe Octavian Bellu, fostul antrenor al lotului naţional de gimnastică feminină, drept Cel mai de Succes Antrenor din Lume. Care crede că îi sunt atuurile, cu ce crede că a contribuit sportul la formarea personalităţii lui, acestea au fost unele dintre întrebările Jurnalului Naţional, care l-a declarat pe Octavian Bellu "Omul anului".


Destinul i-a oferit o şansă. Dacă nu l-ar fi deturnat colegii să se ducă la Institutul de Educaţie Fizică, acum ar fi fost medic. Dar "lucrurile sunt aşezate într-un fel undeva sus şi linia pe care ţi-o trasează destinul trebuie urmată cu perseverenţă", a declarat Octavian Bellu pentru Jurnalul Naţional. Palmaresul lui Octavian Bellu ca antrenor al echipei naţionale feminine de gimnastică nu este unul uşor de trecut cu vederea: 279 de medalii obţinute la Campionate Mondiale, Europene şi Jocuri Olimpice, dintre care 16 medalii olimpice de aur. Bellu a condus România către cinci titluri mondiale pe echipă, precum şi la două titluri olimpice, pe lângă numeroase titluri individuale. Din 1991, România este, aşadar, cea mai mare putere a gimnasticii feminine. Retras din postul de antrenor în urmă cu câţiva ani, Bellu este astăzi preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport. Octavian Bellu consideră că pentru performanţă singura cheie posibilă o reprezintă devotamentul şi dăruirea. A obţinut numeroase premii, a fost decorat de preşedinţi români şi a primit cele mai înalte onoruri din partea Comitetului Olimpic Român. O personalitate complexă, cu veleităţi manageriale, un om care a reuşit să se implice în promovarea sportului şi nu s-a rezumat doar la activitatea lui de formator.

* Jurnalul Naţional: Pentru că ţine foarte mult la valorile adevărate ale României, umane, culturale şi materiale, pentru că Octavian Bellu este un simbol, un reper pentru tineri, un exemplu, pentru că aţi fost desemnat Cel mai de Succes Antrenor din Lume, Jurnalul Naţional v-a declarat "Omul anului". Care este sentimentul care v-a încercat la aflarea acestei veşti?

Octavian Bellu: În ceea ce priveşte vestea despre Cel mai de Succes Antrenor din Lume, pot să vă spun că am fost cu adevărat surprins, pentru că nu ştiam că există asemenea ierarhii şi pentru antrenori, ci doar pentru sportivi, pentru jucători. Mă bucur şi sunt onorat de această distincţie, dar să nu uităm că am avut lângă mine o întreagă echipă care m-a ajutat şi m-a susţinut.
În ceea ce priveşte a doua veste, că am fost declarat "Omul anului", vă mulţumesc din suflet. Sunt surprins şi de data aceasta şi mărturisesc că mă simt ca şi cum aş fi câştigat o medalie.


Reţeta succesului

* Cât de importantă este o medalie pentru un sportiv?

Medalia este cea mai directă, cea mai palpabilă recompensă a sportivilor, este, dacă vreţi, acel Premiu Oscar pentru actori sau Premiul Pulitzer pentru jurnalişti. O recompensă la care ajung foarte puţini, dar la care speră foarte mulţi, dar o recompensă ce te obligă la o atitudine cu totul specială. Medalia este ţinta pe care unii o ating după o viaţă de muncă.


* Aveţi o reţetă a succesului?

Muncă 24 de ore din 24. Este cea mai sigură şi cea mai eficientă reţetă pe care o cunosc. Indiferent ce ar încerca oricine, altceva nu ar da roade. Perseverenţă şi răbdare, acestea sunt ingredientele. Am încercat să mă dedic total gimnasticii, pentru mine nu a existat absolut nimic altceva în afara ei. Cred că această distincţie de Cel mai de Succes Antrenor din Lume nu este doar a mea, ci a gimnasticii româneşti. Să sperăm că pentru multi alţi antrenori ea va constitui un imbold. Cred, de asemenea, că totul este perfectibil. Tot ceea ce am obţinut a fost cu foarte multă muncă şi la fel de multe sacrificii. Deci, reţeta cred că este muncă, sacrificiu, perseverenţă, tenacitate, ambiţie şi pasiune oarecum în proporţii egale.


* Duce Octavian Bellu dorul sălii de gimnastică? A tratat antrenorul Bellu concursurile mici altfel decât pe cele mari?

Pentru mine nu au existat concursuri mici, medii sau mari. Gimnasta mea trebuia să fie mereu cea mai bună şi cea mai apreciată. Luam în serios toate concursurile. Ne-am respectat meseria. Eram riguros cu mine însumi, aşa că ceream acelaşi lucru de la gimnastele cu care lucram. Disciplina e capitală. Am avut în spate o echipă de profesionişti. Acum lucrez în administraţie, dar tot la sala de gimnastică îmi zboară gândul. Am cerut rigoare, dăruire, severitate.
Pentru mine n-a existat altceva în afara gimnasticii.


* Credeţi în noroc sau în şansă?

Norocul ţi-l dă Dumnezeu şi linia pe care ţi-o trasează destinul trebuie urmată cu perseverenţă. Cred că gimnastica românească merită o astfel de poziţie, o astfel de recunoaştere, iar rezultatul Nadiei, cele mai multe note de 10 obţinute la Olimpiada din 1976, dovedeşte, dacă mai este nevoie, că gimnastica românească există, că este viabilă şi m-a încercat un sentiment de bucurie şi mândrie. Fetele noastre au acele calităţi necesare pentru a fi printre cele mai bune din lume, iar rezultatele lor au plasat România acolo unde îi este locul. Poate că una dintre cele mai mari satisfacţii ale ultimilor ani a fost că am simţit dragostea celor din jur şi aprecierea lor, aşa că mă consider un norocos.


* Aţi dat mult pentru gimnastica românească. Ţara noastră merita să fie pe primul loc, iar rezultatele pe care le-aţi obţinut trebuia recunoscute. Dar aţi primit la fel de mult cât aţi dat?

Eu sunt convins că România merită pe deplin acest lucru, chiar dacă sunt subiectiv. Performanţa obţinută de fetele noastre tinde să contrazică, eu ştiu, o infrastructură de performanţă, o investiţie financiară pe măsură sau orice alte facilităţi necesare pentru marea performanţă. Toate aceste lucruri nu sunt obligatorii pentru a ajunge în vârful ierarhiei mondiale, aşa cum s-ar putea crede. Iată, munca de zi cu zi, pasiunea, dăruirea, chiar renunţările de care s-a vorbit atât atunci când antrenorul are ocazia să găsească astfel de talente şi ele înţeleg ce înseamnă performanţa, rigoarea, disciplina şi dăruirea totală pentru ţară, a arătat lumii că se poate ajunge sus, pe primul loc. Gimnastica mi-a dat foarte mult, cred că i-am dat şi eu pe măsură, nu mă lamentez. Mi-a plăcut să stau la Deva, chiar în condiţiile austere de acolo, şi să îmi dedic tot timpul şi toată energia gimnasticii pentru că am considerat şi consider în continuare că în viaţă nu poţi face foarte multe lucruri. Unul singur dacă îl faci trebuie să fie total. Practic, trebuie să respiri numai pentru pasiunea pe care o ai. Căreia îi dăruieşti din energia ta pentru a face faţă oricărei noi provocări. Mi-am dedicat timpul şi am încercat să înţeleg ce înseamnă meseria de antrenor, ce înseamnă să încerci să faci din aceşti copii campioni. Ei bine, aceşti copii m-au determinat de fiecare dată să fiu foarte bine pregătit, să fac faţă tuturor obstacolelor, celor legate de modul de prezentare în competiţii sau, eu ştiu, tot ce ţine de atitudine, ţinută, demnitatea cu care uneori trebuie să accepţi înfrângerile, modul în care dialoghezi, stabileşti acea punte care face legătura cu copilul. Tu, antrenorul, trăieşti aceleaşi bucurii, aceleaşi dezamăgiri şi ei fac parte din viaţa ta şi talentul tău ţi-l exprimi prin aceşti copii, care te reprezintă pe podium mai târziu. Am avut şi dezamăgiri, dar nu vreau să îmi mai aduc aminte de ele, iar aceste dezamăgiri nu au venit de la sportive, ci de la oamenii care pe moment au considerat că gimnastica se poate face la nivel înalt altfel decât am crezut eu atâţia ani...


* Ce a însemnat anul 2007 pentru Octavian Bellu?

2007 a însemnat pentru mine o altă provocare din această postură de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, dorinţa de a face performanţă şi aici, cu toate că uneori este foarte greu să se vadă performanţa, pentru că nu stă nimeni la ieşirea din birou să îţi pună de gât o medalie. Am venit la Agenţia Naţională pentru Sport într-un moment mai puţin pozitiv în sportul românesc, cu nişte performanţe în 2006 mai puţin spectaculoase. Mă frământă pârghiile pe care le am de a rezolva nişte probleme care apar de la o zi la alta. Dar am încercat să fac tot ceea ce a depins de mine ca relaţia cu instituţiile statului să fie benefică pentru sportul românesc, bani la buget, acţiuni, federaţii, cele care sunt necesare performanţei să se poată exprima la nivelul competiţiilor mai bine. Din păcate, anul 2007 se încheie cu un bilanţ, să-i spunem, nu neapărat negativ, dar mai puţin strălucitor, pentru că nu s-a obţinut acea medalie de aur importantă şi îmi doresc cu ardoare ca viitoarea Olimpiadă să îi contrazică pe cei care prevăd o depărtare a României de sportul cel mai iubit.


* Gimnastica a fost cea care a reuşit să scoată românii în stradă, la fel cum a reuşit sportul-rege, fotbalul. I-aţi simţit aproape pe românii care v-au ţinut pumnii strânşi?

I-am simţit de fiecare dată alături de noi pe români. Gimnastica a reuşit într-un moment poate mai puţin strălucitor, cum era cazul Andreei Răducan de la Sydney, să scoată lumea în stradă, şi când vezi că sunt alături de tine atâţia oameni, cu sufletul şi inima aproape de tine, nu poţi să nu te bucuri. Sunt fericit că aceste momente sunt aduse şi de cei din sport.


* Ce sfat i-aţi da unui antrenor care visează să facă performanţă?

Aş face o singură recomandare unui antrenor care are de gând să facă această meserie. Să stea liniştit, să vadă dacă are tot ce îi trebuie, căci este o meserie grea. Are nevoie de multe calităţi, de la răbdare până la perseverenţă, o tărie de caracter obligatorie tare. Îl sfătuiesc să facă o introspecţie şi, dacă nu poate face o astfel de muncă, să se apuce de altceva. Să rămână în postura de profesor de educaţie fizică, pentru că asta este meseria de bază, să încerce să facă ceea ce obligatoriu trebuie să facă un profesor de sport – educaţia pentru mişcare a tinerei generaţii – şi, dacă reuşeşte acest lucru, este la fel de performant ca şi cum ar fi câştigat nu ştiu ce medalie la Jocurile Olimpice.


* De ce anume are nevoie cineva pentru a răzbate în viaţă? E viaţa o luptă?

Da. Viaţa este o luptă. De cele mai multe ori însă lupta nu este dreaptă şi trebuie să fii capabil să înfrunţi orice tip de adversar, care joacă mai mult sau mai puţin corect şi să depăşeşti astfel de bariere. În momentul în care faci acest lucru, înseamnă că eşti un învingător. Dar acela care îţi vrea binele de fiecare dată îţi spune în faţă nişte lucruri mai puţin plăcute tocmai în ideea de a lua măsuri pentru a te modifica şi a te perfecţiona.


* La avalanşa de vedete pe metru pătrat credeţi că mai există modele pentru cei tineri?

Eu cred că modele avem suficiente, pentru că doar dacă ne gândim la Nadia, la Patzaichin, la Lucian Bute sau la orice altă ramură de sport, Iolanda Balaş, Ilie Năstase, Hagi, e o listă foarte lungă. Dar eu le recomand tinerilor să nu încerce să copieze, pentru că oricum nu vor reuşi, aceşti sportivi de care am amintit sunt unici, s-au dezvoltat într-un spaţiu cultural diferit de momentul în care ne aflăm acum. Să încerce să ia acele trăsături de caracter, acele principii care consideră ei că le permit să ajungă la performanţa la care vor ei. Parcurgând aceeaşi traiectorie, chiar în aceeaşi ramură sportivă, nu vor obţine performanţele celorlalţi, pentru că multe lucruri s-au schimbat la nivelul mentalităţii, şi adaptarea la nişte principii europene privind sportul de performanţă cere efort deosebit şi o deschidere cu totul specială, de la informarea de care ai nevoie până la a înţelege nişte rigori fără de care nu se poate face performanţă în nici un domeniu de activitate.


* Ce urări aveţi pentru cititorii Jurnalului Naţional?

Aş vrea să le urez tuturor românilor să fie sănătoşi, iar cititorilor Jurnalului Naţional să descopere acest instrument de cultură şi să se regăsească în articolele ce apar, de la editorial până la articolul de pe ultima pagină! Le doresc să aibă parte de reportaje, articole, ştiri şi editoriale cu caracter educativ aşa cum în momentul de faţă ar trebui să aibă mass-media.


O carieră de succes
Cel mai de succes antrenor din lume s-a născut la Ploieşti, la 17 februarie 1951 şi este absolvent al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS), promoţia 1974, specializarea gimnastică. Octavian Bellu a practicat atletism, baschet şi volei, iar cariera de antrenor a început-o la Clubul Sportiv "Petrolul" din Ploieşti. În 1981 este solicitat să lucreze la Deva ca antrenor la lotul olimpic, iar în 1990 devine antrenor coordonator. În cei aproape 24 de ani de antrenorat a reuşit să crească generaţii întregi de campioane, datorită dăruirii şi competenţei sale. Los Angeles 1984 – 4 medalii de aur, 2 de argint şi 2 de bronz; Seul 1988 – 3 aur, 3 argint şi 2 bronz; Barcelona 1992 – 3 aur, 1 argint şi 1 bronz; Atlanta 1996 – 1 aur, 4 argint şi 3 bronz; Sydney 2000 – 2 aur, 2 argint şi 1 bronz; Atena 2004 – 4 aur, 4 argint şi 1 bronz.

Pentru performanţele reuşite a fost desemnat Cel mai bun antrenor al anului în 1992, 1994, 1995, 1996 şi 1997. De asemenea, pentru meritele sale deosebite i-a fost conferit Ordinul "Meritul Sportiv" clasa I şi titlul de antrenor emerit. În 2000 i-a fost decernat Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer. În 2004, acesta a fost decorat de preşedintele Ion Iliescu pentru întreaga carieră cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Comandor.
În anul 2005, Octavian Bellu a demisionat de la lotul naţional feminin de gimnastică.

Palmares:

* 39 medalii olimpice (16 de aur, 9 de argint, 14 de bronz)
* 75 medalii mondiale (29 de aur, 23 de argint, 25 de bronz)
* 78 medalii europene (seniori) (28 de aur, 24 de argint, 16 de bronz)
* 61 medalii europene (juniori) (23 de aur, 22 de argint, 16 de bronz)
* 24 medalii Cupa Mondială (10 de aur, 8 de argint, 6 de bronz).
from jurna

Profa de gimnastica la Cercul Polar


Nicoleta Branzai, cea care a descoperit-o pe olimpica Monica Rosu, antreneaza copii in cea mai frumoasa tara din lume.



Copiii de la Cercul Polar vor sa calce pe urmele Nadiei Comaneci, antrenati de o focsaneanca ajunsa de doi ani in Islanda. Nicoleta Branzai, fosta profesoara la Clubul Sportiv Scolar de Gimnastica din Focsani, se ocupa acum de pregatirea micutelor gimnaste din cea mai indepartata tara europeana.

Antrenoarea este cea care a descoperit-o pe Monica Rosu, dubla medaliata cu aur la Jocurile Olimpice din 2004. „A fost eleva mea si chiar ma mandresc cu asta. Eu am selectionat-o si am lucrat impreuna primii patru ani si jumatate din viata ei sportiva. Chiar zilele acestea m-a sunat pentru a ma felicita de sarbatori“, ne-a declarat, telefonic, Nicoleta.

Islanda, locul intai in clasamentul ONU

Din 2005, antrenoarea este angajata a Clubului Fimlekafelagid Bjork din capitala islandeza Reykjavik, frecventat de aproximativ 700 de copii. Desi avea o cariera de peste 20 de ani, ea a avut curajul sa inceapa o viata noua in cea mai indepartata tara europeana. Dupa primul an de contract, islandezii au rugat-o sa ramana, iar acum Nicoleta si-a adus si familia.

Focsaneanca recunoaste ca la inceput i-a fost teama de aceasta schimbare, dar intre timp a inceput sa-i placa in Islanda. Nici nu putea fi altfel, caci insula scaldata de apele Atlanticului ocupa primul loc in clasamentul tarilor unde este cel mai bine sa traiesti, realizat in 2007 de Organizatia Natiunilor Unite.

Doar 50 de romani au ajuns la Reykjavik

In Islanda, supranumita „tara ghetii si a focului“, datorita temperaturilor polare, gheizerelor, cascadelor si celor peste 100 de vulcani, ziua are vara aproape 24 de ore, in timp ce iarna soarele abia daca se arata. Aici, pe taramul aurorelor boreale, se traieste aproape ca in povesti. Oamenii castiga bine, speranta de viata este printre cele mai ridicate din Europa, coruptia aproape ca nu exista, iar femeile au un cuvant de spus in politica.

Populatia Islandei nu o depaseste pe cea a judetului Bacau. Cei mai multi islandezi, in jur de 80.000, locuiesc in Reykjavik, considerata cea mai curata capitala din lume. In afara de Nicoleta, doar vreo 50 de romani, printre care si doua handbaliste de la Ramnicu Valcea, au ajuns sa traiasca atat de aproape de Cercul Polar.

Servicii ireprosabile si oameni civilizati

Nicoleta se declara incantata de civilizatia din Islanda. „Serviciile publice sunt civilizate, cu bonuri de ordine la intrare, ca apoi sa te asezi linistit pe o canapea, sa-ti bei cafeaua, totul oferit gratis, asteptand sa ti se afiseze numarul pe care l-ai primit si sa vorbesti cu un functionar care totdeauna este amabil“, povesteste ea.

Si islandezii sunt parca altfel de oameni. „Sunt civilizati, nu te claxoneaza cand sunt grabiti, asteapta rabdatori la rand chiar daca cineva inaintea lor abia se misca. Odata am plecat dintr-un magazin uitand sa iau restul, iar vanzatoarea a alergat dupa mine cu un kron“, povesteste focsaneanca.

Duce dorul elevelor lasate la Focsani

Chiar daca traieste intr-o tara de vis, Nicoleta marturiseste ca, din cand in cand, o incearca totusi dorul de casa. Cel mai mult se gandeste la micutele pe care le-a antrenat. „Imi lipsesc fetitele si colegii cu care am lucrat. Dar nu mai vorbesc despre asta, ca ma podidesc lacrimile!“, ne-a spus Nicoleta.

Acum, elevele ei nu se mai numesc Madalina, Nicoleta, Andreea, Daria sau Oana, ci Katrin, Justina, Heiddis, Kristjana sau Birta. Nu toate viseaza sa ajunga ca Nadia Comaneci. „Unii copii fac gimnastica pur si simplu ca sa invete ceva nou. Ceea ce este destul de dificil de inteles pentru noi. Sunt si copii care doresc sa faca performanta, dar e greu de lucrat doar cu ei. Aici trebuie sa acorzi aceeasi atentie tuturor“, incheie antrenoarea ajunsa la Cercul Polar.

PASIUNE

„Aici, toata lumea face miscare“

Nicoleta Branzai spune ca, in Islanda, exista un adevarat cult pentru sport. „Aici, toata lumea face miscare, de la copiii de 2-3 ani pana la batranii de 70. Vezi peste tot baze sportive moderne, cu terenuri de fotbal, baschet, golf, toate dotate cu nocturne, unde accesul este liber. Fiecare cartier are bazin in aer liber, apa termala fiind calda spre fierbinte. Foarte multi merg dimineata sa inoate, pentru o jumatate de ora, dupa care se duc direct la serviciu. In pauza de pranz, salile de fitness sunt arhipline“, explica antrenoarea de gimnastica.
from evz

TUDOR GHEORGHE



Tudor Gheorghe, este un actor şi cântăreţ român de muzica folk, născut la 1 august 1945, în comuna Podari, judeţul Dolj, dintr-o familie de ţărani. Copilaria, dar mai ales adolescenţa, i-au fost dificile. Tatăl, cântareţ la biserică, a fost arestat şi deţinut politic la Aiud. În perioada comunistă, Tudor Gheorghe a întâmpinat foarte multe oprelişti din partea regimului comunist, fiindu-i interzis să concerteze un deceniu, până la Revoluţia română din 1989. Artistului i-au fost cenzurate spectacolele, iar în anul 1979, i-a fost interzis să concerteze imediat după premiera spectacolului “Pe-un franc poet”. După revoluţie Tudor Gheorghe a revenit în forţă.




Studii

A urmat Liceul "Nicolae Bălcescu" din Craiova, astăzi Colegiul Naţional Carol I din Craiova, apoi a urmat cursurile Institutului de Teatru din Bucureşti, clasa de actorie, absolvind în 1966.

Cariera artistică

În 1966 a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova, devenind, la 21 de ani, unul dintre cei mai tineri actori din ţară. După rolurile jucate în studenţie, a debutat pe scena Naţionalului craiovean în rolul Paznicul tânăr din „Cocoşul negru”, de Victor Eftimiu. Până la adevărata afirmare, ce a urmat peste câţiva ani, a continuat să joace roluri de comedie sau dramă alături de mari actori craioveni ai timpului, în piese ca „Visul unei nopţi de iarnă” de Tudor Muşatescu, „D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale sau „Doamna nevăzută” de Pedro Calderón de la Barca.

În perioada 1970-1980 şi 1980-1990 a jucat în creaţii de mare profunzime artistică, cum ar fi „Mitică Popescu” de Camil Petrescu, „Filfizonul pedepsit” de John Vanbrugh, „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov sau în „Piticul din grădina de vară”, de Dumitru Radu Popescu.

În 1969, după trei ani de studiu asiduu, a ieşit la rampă cu primul său recital, „Menestrel la curţile dorului"”, cu poezia poeţilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu. [1] După alţi doi ani de studii aprofundate, făcute la Institul de folclor din Bucureşti a urmat al doilea recital - „Şapte balade”. Din 1969, anul primului recital şi până în 1996, Tudor Gheorghe a realizat nu mai puţin de 22 spectacole de muzică şi poezie.

Succesul, cariera si evoluţia lui Tudor Gheorghe pot părea "venite de la sine", dar în spatele uriaşului succes se găsesc ani de munca înverşunată, de studiu intens şi de multe oprelişti şi nevoi. Având nenumărate probleme cu organele de represiune din perioada comunistă, lui Tudor Gheorghe i s-a interzis apariţia în public pentru aproape zece ani, până la Revoluţia din 1989. I-au fost cenzurate, totodată, spectacolele, represiunea culminând în anul 1979, când spectacolul "Pe-un franc poet", pe versuri de Ion Luca Caragiale, a fost oprit imediat după premieră.

În 1992 Tudor Gheorghe a avut primul spectacol după revoluţie, numit „Cântece cu gura închisă”. A revenit pe scenă în 1998, şi din 1999 a început seria de spectacole „Anotimpurile poeziei româneşti” în colaborare cu dirijorul Marius Leonard Hristescu.[2]

În 2006, între 29 mai şi 4 iunie, Tudor Gheorghe a susţinut la Sala Palatului o serie maraton de concerte, intitulată „Săptămâna risipitorului de frumuseţi”. Seria a fost compusă din 7 concerte:

* Primăvara simfonic - 29 mai
* Toamna simfonic - 30 mai
* Petrecerea cu taraf - 31 mai
* Diligenţa cu păpuşi - 1 iunie
* În căutarea dorului pierdut - 2 iunie
* Iarna simfonic - 3 iunie
* Vara simfonic - 4 iunie[3] [4]

În noiembrie 2006 artistul a început prezentat în premieră spectacolul „Calvarul unei inime pribegi”, cu cântece din anii 1930,, cântate de artişti precum Cristian Vasile şi Jean Moscopol. Pe lângă cântecele epocii în spectacol sunt citite şi câteva anunţuri din ziarele din acea perioadă, cu scopul de a recrea mai complet imaginea acelor ani. În 2007 a fost lansat şi albumul cu acest spectacol.

Ultimul spectacol al lui Tudor Gheorghe este „Parfumul nebunelor dorinţi”, prezentat în noiembrie 2007. În acest spectacol se continuă prezentarea muzicii anilor 1930, începută în „Calvarul unei inime pribegi”.

Astăzi Tudor Gheorghe îşi continuă cariera începută în 1966, susţinând în continuare recitaluri în ţară şi străinătate şi interpretând roluri pe scena Naţionalului craiovean.

Mărturii

"De fiecare dată când îl ascult - şi asta se întimplă des - Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românescă - populară şi cultă - poate mişca munţii. (...) Problema mea, inhalând prin toţi porii melodia fiinţei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrima de dragoste, admiraţie şi mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, îmi e mai uşor să-l pup." (Marin Sorescu (1988))

"Tudor Gheorghe are o memorie fenomenală şi asta explică cum a putut să îndeplinească raptul fără a trezi bănuieli, pentru că atât cât îi ştim, bătrînii lăutari cad la bănuială când sunt fotografiaţi pe hârtie. Într-o emisiune am putut auzi de la acest menestrel varianta cea mai cutremurătoare a "Mioriţei" şi nişte cântece haiduceşti cum nu mai aflasem. (...) Scriu cu toată răspunderea că de la Maria Tănase nu am avut o personalitate mai puternică în ce priveşte comorile noastre folclorice ca acest tânăr şi neîntrecut actor din Craiova." (Eugen Barbu (1971))

Spectacole

* În căutarea dorului pierdut
* Mie-mi pasă

Suita „Anotimpurile poeziei româneşti”:[5]

* Toamna
* Iarna
* Primăvara
* Vara

Spectacole cu muzica anilor 1930:

* Calvarul unei inime pribegi
* Parfumul nebunelor dorinţi

Discografie

Albume

* 1988: "Primavara"
* 1999: „Reîntoarcerea”
* 2000: „Mie-mi pasă”
* 2001: „Toamna Simfonic 2001”
* 2002: „Primăvara (album Tudor Gheorghe)”
* 2003: „Iarna (album Tudor Gheorghe)”
* 2004: „Diligenţa cu păpuşi”
* 2005: „Râsuri şi trandafiri”
* 2006: „Cu Iisus în celulă”.
* 2007: „Calvarul unei inime pribegi”

Referinţe

1. ^ Interviu pe metropotam.ro, 4-12-2007.
2. ^ Colaborarea cu Marius Hristescu, 5-12-2007.
3. ^ Lista concertelor din seria „Săptămâna risipitorului de frumuseţi” în arhiva Gândul, 5-12-2007.
4. ^ „Săptămâna risipitorului de frumuseţi” pe adevărul.ro, 5-12-2007.
5. ^ Interviu în Monitorul de Suceava, cu ocazia concertului Vara simfonic, 4-12-2007.
6. ^lautari.ro
7. ^romania-on-line












Sunday, December 30, 2007

60 de ani de la abdicarea Regelui Mihai



Astazi se implinesc 60 de ani de cand Regele Mihai a fost silit sa abdice, in locul monarhiei instaurandu-se Republica Populara Romana.



In noiembrie 1947, cu o luna inainte de evenimentul istoric, Mihai I a fost plecat la Londra, pentru a asista la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a, unde a cunoscut-o pe viitoarea sa sotie, Printesa Ana de Bourbon-Parma. Potrivit anumitor surse, Regele nu ar mai fi intentionat sa se intoarca in tara, insa, potrivit propriilor declaratii, nu a luat niciodata in considerare acest aspect. Chemat de urgenta de la Sinaia la Bucuresti, la Palatul Elisabeta, Regele a semnat documentul de abdicare in prezenta liderilor comunisti care acaparasera puterea - Petru Groza si Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Interpretarea unui act de abdicare

Exista mai multe ipoteze cu privire la semnarea acestui act. Potrivit relatarilor Regelui pentru presa internationala, ar fi fost santajat sa abdice de catre guvernul comunist din acea perioada, care l-ar fi amenintat cu uciderea a peste 1.000 de studenti pe care ii avea in inchisoare. Ipoteza cu privire la presiunea abdicarii sub amenintarea varsarii de sange este infirmata insa de arhivele Securitatii, conform carora abdicarea ar fi avut loc in urma unor negocieri intre Rege si guvernul comunist, care oricum controla in totalitate tara, iar indepartarea de pe tron a lui Mihai I ar fi fost posibila si prin expulzarea acestuia din tara. Sub semnul santajului sau al negocierii, Regele Mihai paraseste tara in data de 3 ianuarie 1948 si isi ia titlul de Print de Hohenzollern. Insa, doua luni mai tarziu, in martie 1948, Mihai denunta abdicarea, numind-o ilegala si facuta cu forta.

Noua resedinta - Versoix

Se casatoreste, in iunie 1948, cu Printesa Ana de Bourbon-Parma, cu care are cinci fiice: Margareta (Margareta de Romania-Duda, nascuta in 1949), Elena (Helen Nixon McAteer, nascuta in 1950), Irina (nascuta in 1953), Sofia (nascuta in 1957) si Maria (nascuta in 1964). Pentru un timp, Regele fara tara traieste impreuna cu familia in Marea Britanie, dupa care alege sa se mute la Versoix - Geneva, in Elvetia. Autoritatile comuniste i-au retras cetatenia romana in 1948.

Revenirea dupa 44 de ani

In primavara anului 1992 revine in Romania dupa 44 de ani de la alungarea de catre comunisti. Reintoarcerea Regelui in tara nu a fost scutita de cateva refuzuri anterioare din partea conducerii de atunci, cand presedinte era Ion Iliescu. Monarhului i s-a permis venirea inapoi in Romania cu ocazia Sarbatorilor de Paste, cand numai la Bucuresti l-au intampinat peste jumatate de milion de oameni.

Pentru prima data, la Savarsin, de Revelion

Familia regala isi petrece prin traditie Craciunul la castelul de la Savarsin, din judetul Arad, iar anul acesta, va petrece tot aici, pentru prima data, Revelionul. Maiestatea Sa Regele Mihai I a tinut neaparat ca noaptea dintre ani sa fie celebrata in „locul de care se simte cel mai mult legat” si sa evite ca data de 30 decembrie sa-l prinda la Palatul Elisabeta, locul in care a fost silit sa semneze abdicarea.

MONARHIE

Destin zbuciumat

> Fostul suveran s-a nascut in data de 25 octombrie 1921 la castelul „Foisor” din Sinaia.

> Mihai devine rege la varsta de 6 ani si pana in 1930 tara este condusa cu ajutorul unui Consiliu de Regenta.

> In 1930, Carol al II-lea revine in tara si se proclama rege

> La 6 septembrie 1940, dupa abdicarea Regelui Carol al II-lea, Mihai devine rege, insa adevaratul conducator al statului este Maresalul Ion Antonescu, care preluase prerogativele si atributiile regale esentiale.

> Tanarului rege nu-i raman decat indatoririle cu caracter onorific.

> In data de 23 august 1944 ordona arestarea maresalului Antonescu si rosteste la radio un mesaj prin care anunta intoarcerea armelor impotriva Germaniei.

> Se opune guvernelor pro-sovietice in perioada anilor 1945-1946.
from evz

A murit Clody Bertola, marea dragoste a lui Ciulei si a lui Pintilie






Celebra actrita Clody Bertola s-a stins din viata vineri, 28 decembrie, la varsta de 94 de ani. „De mica imi doream sa fiu dansatoare, insa pana la urma am ajuns sa fac teatru“, povestea actrita. Iar teatrul a rasplatit-o, oferindu-i cele mai frumoase povesti de dragoste, cu regizorii Liviu Ciulei si Lucian Pintilie.



Chiar daca a ramas pana la sfarsit fidela teatrului, in viata personala a cautat mereu marea dragoste. Si a devenit astfel muza pentru pictori, regizori, poeti si actori.

Celebra actrita a teatrului si filmului romanesc, Clody Bertola, care a marcat prin talentul sau generatii intregi de spectatori, s-a stins din viata vineri, 28 decembrie, la varsta de 94 de ani.

Cu un nume predestinat scenei, Clody a ales arta de la inceput. „De mica, imi doream sa fiu dansatoare, insa pana la urma am ajuns sa fac teatru”, declara actrita. Iar teatrul a rasplatit-o, oferindu-i cele mai frumoase povesti de dragoste: cu maestrul Liviu Ciulei si apoi cu celebrul regizor Lucian Pintilie.

Dedicata trup si suflet scenei, in viata personala actrita cu origini italiene, franceze si germane nu a avut parte de sentimente constante de iubire fata de partenerii sai.

Primul sau mariaj s-a consumat alaturi de pictorul Stefan Constantinescu. „Credea in mine. Era un mare admirator al meu. Cu toate acestea, ii suportam greu gelozia si independenta. Stiam ca daca voi ramane cu el, n-o sa pot sa fac teatru”, declara actrita cu privire la primul sau sot. Motiv pentru care cei doi s-au despartit.

Prima dragoste adevarata

Cu toate ca a primit o educatie religioasa la pensionul catolic din Paris, unde a fost trimisa dupa sinuciderea tatalui sau, Clody Bertola nu s-a lasat intimidata sa-si gaseasca fericirea in bratele mai multor barbati. Iar finalul dezastruos al primei casatorii a determinat-o sa caute in continuare perechea potrivita.

Urmatorul barbat din viata artistei a fost actorul si regizorul Liviu Ciulei. Nici macar faptul ca el era mai mic cu zece ani nu a reprezentat un obstacol in calea artistei. Alaturi de Ciulei a format, in 1947, prima trupa a teatrului Odeon. Au trait impreuna o frumoasa poveste de dragoste, marcata atat de succese profesionale, cat si de repercusiunile regimului comunist. Cu toate acestea, nici acest mariaj nu a durat. Ruptura dintre cei doi s-a datorat slabiciunii lui Ciulei pentru o alta femeie, „care de fapt nu a contat deloc in viata lui. Atunci a aparut in viata mea o fiinta puternica, care m-a cucerit si m-a dominat total: Lucian Pintilie”, avea sa sublinieze mai tarziu Bertola, intr-un interviu publicat in 1997, in cartea Ludmilei Patlanjoglu, „La vie en rose cu Clody Bertola”.

In cautarea perechii perfecte

Lucian Pintilie a fost cel din urma iubit al actritei, alaturi de care a trait mai bine de 40 de ani. „Eu am avut relatii ciudate cu barbatii. Stefan Constantinescu a fost mult mai in varsta. Liviu Ciulei si Lucian Pintilie erau mult mai tineri”, afirma Bertola. Cu toate acestea, niciun obstacol nu a reusit sa o desparta de Pintilie. Legatura dintre cei doi a inceput tot pe scena. Cu douazeci de ani mai tanar decat Bertola, Pintilie conducea echipa responsabila cu filmarea piesei de teatru „Omul care aduce ploaia”, in care viitoarea lui sotie detinea rolul principal. La fel ca la primele intalniri cu iubitii din trecut, nu a simtit niciun fior special, ceva care sa o anunte ca va petrece alaturi de acel barbat cei mai frumosi ani din viata. Cu toate acestea, actrita a fost mai tarziu pe deplin fermecata de Pintilie: „M-a fascinat lipsa lui totala de formalism, aproape de proasta crestere. Ma atragea la el nebunia, „golania” lui plina de spiritualitate. Felul de a gandi original despre arta, despre oameni. Felul de a trai fara compromisuri”, declara Clody.

Si cu toate ca divortul de Ciulei fusese deja pronuntat, apropierea definitiva a venit mult mai tarziu: dupa un accident de masina, in care Lucian Pintilie a fost implicat alaturi de mama lui, aceasta decedand pe loc.

Un etern triunghi de iubire

Cel mai mare mister care a inconjurat-o pe Clody in viata privata a fost maniera prin care a reusit sa-si tina aproape toti barbatii alaturi de care a trait. Mai mult decat atat, acestia au devenit chiar prieteni si colaboratori pe plan profesional.

In momentul in care s-a casatorit cu Liviu Ciulei, Clody s-a mutat in noua casa cu tot cu fostul sot, pictorul Stefan Constantinescu, care a ramas acolo pana in ultimele zile ale vietii. „Stefan mi-a fost sot, prieten si tata. Liviu il admira mult pentru gustul sau rafinat. Obisnuia sa-l consulte intotdeauna cand lucra la un spectacol.”

Dupa ce si a doua casatorie s-a destramat, in viata actritei a intrat regizorul Pintilie. Si de aceasta data, intre cei doi barbati s-a legat o relatie de respect si prietenie: „Pe Lucian, Liviu il socotea cel mai destept om pe care l-a cunoscut. L-a chemat sa lucreze la „Bulandra”, l-a sprijinit.”

Ultimul drum

Cu cativa ani inainte de a muri, actrita a cerut ca, dupa moarte, cenusa ei sa fie dusa in oraselul Assisi, din Italia. „I-am spus (lui Lucian Pintilie) ca atunci cand am sa mor as vrea sa-mi arunce cenusa peste dealurile inverzite de acolo.”

In acest moment, corpul neinsufletit al actritei este depus la capela catolica a Cimitirului Bellu, iar slujba va fi oficiata maine, la Crematoriul Uman Vitan Barzesti.

BIOGRAFIE

Momente importante din viata actritei Clody Bertola

> 12 august 1913, Bucuresti - se naste Clody Bertola

> 1936 - sustine examenul de absolvire al Conservatorului, cu piesa „Sfanta Ioana”

> 1940 - incepe mariajul cu pictorul Stefan Constantinescu

> 1945 - il cunoaste pe Liviu Ciulei

> 1963 - incepe relatia cu Lucian Pintilie

CARIERA

Filmele care au consacrat-o pe Clody Bertola

> „Ciulinii Baraganului”, 1957, in regia lui Louis Daquin

> „Facerea lumii”, 1971, in regia lui Gheorghe Vitanidis

> „Felix si Otilia”, 1971, in regia lui Iulian Mihu

> „Ciprian Porumbescu”, 1972, in regia lui Gheorghe Vitanidis

> „Profetul, aurul si ardelenii”, 1977, in regia lui Dan Pita
from evz

Saturday, December 29, 2007

Anul 2007, marcat de dispariţia multor personalităţi ale societăţii româneşti


Anul 2007 a fost marcat de dispariţia mai multor personalităţi ale societăţii româneşti - artişti, scriitori, regizori, politicieni, istorici, jurnalişti, precum şi a Patriarhului Teoctist.

08 ianuarie - Sorana Coroamă Stanca, regizor artistic, dramaturg, scenarist şi profesor universitar, a murit la vârsta de aproape 86 de ani;

30 ianuarie – Prozatorul, eseistul şi teoreticianul literar Gheorghe Crăciun a murit, la vârsta de 56 de ani;

1 februarie – Amza Săceanu, director al Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" până anul trecut, a murit la vârsta de 70 de ani;

6 februarie – Prozatorul Anatolie Paniş, fost deţinut politic, a murit la vârsta de 75 de ani;

16 februarie - Istoricul culturii Virgil Cândea, membru titular al Academiei Române, a decedat la vârsta de aproape 80 de ani;

4 martie – Compozitorul Şerban Georgescu a murit, la vârsta de 59 de ani;

8 martie - Poetul şi prozatorul Mihai Bradu, stabilit la New York din 1995, a murit la vârsta de 62 de ani, din cauza maladiei SIDA;

15 martie – Pictorul Ion Nicodim, în vârstă de 75 de ani, a murit la Paris;

18 martie - Sculptorul Ovidiu Maitec, membru al Academiei Române, a decedat la vârsta de 82 de ani;

16 aprilie – Academician profesor Ioan Ursu, unul dintre cei mai mari fizicieni români, a murit la vârsta de 79 de ani;

17 aprilie – Cântăreţul Gil Dobrică a încetat din viaţă, la vârsta de 61 de ani;

27 aprilie - Simona Constantinescu, actriţă a teatrului orădean, care a interpretat pe scenă peste 150 de personaje, a murit la vârsta de 77 de ani;

7 mai – Scriitorul, publicistul şi comentatorul Octavian Paler a murit la vârsta de 80 de ani, în urma unui atac de cord;

8 mai – Actorul Victor Moldovan, cunoscut din mai multe spectacole de referinţă ale Teatrului Naţional din Bucureşti, a murit în pragul împlinirii vârstei de 81 de ani;

9 mai – Jurnalista Vanda Condurache a murit;

18 mai – Realizatorul de televiziune Jana Gheorghiu a murit la vârsta de 60 de ani;

22 mai - Eugen Weber, istoricul de origine română considerat unul dintre cei mai buni specialişti în perioada modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă, a murit în locuinţa sa din Los Angeles, la vârsta de 82 de ani, din cauza unui cancer pancreatic;

23 mai – Ralu Filip, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, a murit în urma unui infarct, la vârsta de 47 de ani;

8 iunie – Actorul Adrian Pintea a murit, la Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti, unde fusese internat din cauza unor probleme grave de sănătate;

12 iulie – Dirijorul Constantin Petrovici a murit la vârsta de 80 de ani, în urma unui infarct;

28 iulie – Scriitorul francez de origine română Isidore Isou a murit la Paris, la vârsta de 82 de ani;

30 iulie - Patriarhul Teoctist a murit în urma unui stop cardiac, suferit ca urmare a complicaţiilor apărute după operaţia de prostată la care a fost supus în cursul aceleiaşi zile;

5 august – Actorul şi câtăreţul Florian Pittiş a murit, la vârsta de 63 de ani, din cauza unui cancer;

14 august – Compozitorul şi profesorul de muzică Tudor Jarda a decedat, la vârsta de 85 de ani;

26 august – Scriitorul, publicistul şi cercetătorul ştiinţific Valeriu Condurache, fost director al Complexului Muzeal Naţional "Moldova" din Iaşi, a murit, la vârsta de 57 de ani;

11 septembrie - Profesorul Ioan Mihăilescu, fostul rector al Universităţii din Bucureşti şi unul dintre marile nume ale sociologiei româneşti, a murit;

30 septembrie – Baritonul David Ohanesian a murit, la vârsta de 80 de ani;

4 octombrie - Senatorul PSD Antonie Iorgovan a murit de cancer, într-o clinică din Viena, la vârsta de 59 de ani;

4 octombrie - Regizorul de operă Hero Lupescu a murit, la Spitalul Universitar din Bucureşti, în urma unei congestii cerebrale;

5 decembrie - Deputatul PSD Dan Iosif a încetat din viaţă la o clinică din Novosibirsk, în urma unui cancer pulmonar, la vârsta de 57 de ani;

8 decembrie – Actorul Ioan Fiscuteanu a încetat din viaţă, la vârsta de 70 de ani;

9 decembrie - Decanul Baroului Bucureşti, Cristian Iordănescu, a încetat din viaţă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, unde fusese internat ca urmare a unui accident vascular cerebral;

14 decembrie – Scriitorul şi publicistul Mihai Pelin a murit;

17 decembrie – Regizorul George Zaharescu a încetat din viaţă, în urma unui stop cardiac, la vârsta de 80 de ani;

28 decembrie - Actriţa de teatru şi film Clody Bertola a încetat din viaţă, la vârsta de 94 de ani.
from gandul

Thursday, December 27, 2007

Gheorghe Zamfir



Gheorghe Zamfir (n. 6 aprilie 1941, Găeşti, judeţul Dâmboviţa) este un artist român, muzician şi virtuoz al naiului, supranumit Regele Naiului. Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul, numit şi fluierul lui Pan), reuşeşte să cucerească aplauzele întregii planete. Modifică forma, construcţia şi tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. Introduce naiul în toate stilurile şi genurile muzicale, revoluţionând sunetul la scară universală şi aducând naiul în atenţia publicului modern.
Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist şi în domeniul literar şi al artelor plastice, publicând versuri, eseuri şi o carte autobiografică, şi expunând picturi proprii în ţară şi în străinătate.

Biografie

Se naşte la Găeşti, pe 6 aprilie 1941. După o carieră muzicală de succes, în 1982, în plin comunism, dedică un concert lui Dumnezeu. Cade în dizgraţia cuplului Ceauşescu. Este nevoit să plece în exil.
Colaboraţi la Wikicitat „Urlând de durere, cu inima sfâşiată în bucăţi, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize şi cu naiurile la spinare. Paşaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ştefan Andrei, care mi-a spus: "Pleci şi nu te mai întorci. Altfel, Ceauşescu te omoară!". Exilul a fost absolut teribil pentru mine. Dacă nu plecam din ţară eram arestat, condamnat şi poate pierdut fizic.”


Cariera sa continuă şi în exil, bucurându-se de succes mondial. Primeşte numeroase premii şi distincţii. În 1986, în Canada, din relaţia cu Susan Nichols, i se naşte unicul fiu, Emmanuel Teodor Zamfir, actualmente baterist într-o formaţie rock din Montreal. În 1995 se căsătoreşte cu Marie Noëlle, la Paris. Revenit în România după Revoluţia din 1989, traversează o perioadă de dificultăţi financiare din cauza datoriilor acumulate faţă de fiscul francez, care îi confiscă posesiunile din Franţa. Acest fapt nu îl împiedică să îşi continue cariera artistică.

Educaţie

Manifestă înclinaţii muzicale din copilărie, când este atras de muzica lăutarilor, una din dorinţele sale cele mai arzătoare fiind să cânte la acordeon cu taraful de ţigani. În 1955, la vârsta de 14 ani, tatăl său îl înscrie la Şcoala de muzică nr. 1 din Bucureşti (astăzi Liceul de Muzică Dinu Lipatti), cu intenţia de a studia acordeonul, dar este acceptat la clasa de nai a profesorului Fănică Luca, unde demonstrează o abilitate extraordinară pentru acest instrument. Iată cum evocă Gheorghe Zamfir întâlnirea sa cu Fănică Luca:
Colaboraţi la Wikicitat „Asta se întâmpla prin 1950, când am fost acceptat la Şcoala Specială de Muzică numărul 1 din Bucureşti. Aveam 14 ani. Am reuşit la examen, în comisia care alegea elevii după conformaţia fizică. Aceşti profesori, din comisie, erau vreo 14-15. Eu venisem de la ţară, habar n-aveam cine e Fănică Luca.
Văzând că am configuraţia pentru acest instrument, Fănică Luca mi-a zis să încerc să cânt la nai. Eu i-am zis că refuz şi am plecat din clasă. Tata m-a împins din nou, mi-a dat şi două palme, şi aşa am rămas cu titlu de încercare la nai, pentru două luni, dacă nu-mi convine, pot să plec, ceea ce s-a şi întâmplat. După două luni, din cauza efortului fizic am părăsit naiul. M-am dus la clasa de contrabas.
M-a căutat Fănică Luca, la câteva zile, prin şcoală, mi-a dat câteva palme şi m-a întors la clasă. Mi-a zis: «Cu trei melodii am cucerit Globul Pământesc. Tu ai să-l cucereşti mai mult ca mine. Nu-ţi dai seama că ai talent?». Şi am rămas la clasă.”


În 1961, după bacalaureat, se înscrie la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din Bucureşti, pe care îl absolvă cu o dublă specializare, în Pedagogie (1966) şi în Dirijorat pentru cor şi orchestră (1968). Pe 24 martie 2005 îşi susţine doctoratul, obţinând calificativul summa cum laude pentru teza intitulată Naiul - geneză, evoluţie şi semnificaţie, coordonată de profesorul universitar Gheorghe Oprea.

Inovator al naiului

Gheorghe Zamfir aduce schimbări inovatoare naiului tradiţional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conţinând succesiv 22, 25, 28 şi 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal, astfel: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bass (28 de tuburi) şi naiul contrabas (30 de tuburi – apărut în 1972). Reuşeşte să obţină câte nouă tonuri pentru fiecare tub, prin modificarea ambuşurei. În acest fel devine posibilă interpretarea melancolică la nai a doinelor, cântecelor de leagăn, bocetelor şi chiar a unor inflexiuni ale vocii umane. Îşi asamblează singur naiurile, din lemn de bambus, şi le acordează cu ajutorul unei mici cantităţi de miere de albine introdusă în tuburi. În 2003 confecţionează naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălţime şi 1,2 m lăţime.

Cariera artistică muzicală

În 1959 obţine Premiul I şi titlul de laureat pe ţară, şi înregistrează primele compoziţii proprii în stil folcloric, cu Orchestra Populară a Radiodifuziunii. Devine cunoscut publicului larg după ce este descoperit de etnomuzicologul elveţian Marcel Cellier, care studia muzica populară românească în anii '60.
Ca student, în perioada 1961-1966 călătoreşte în multe ţări europene şi câştigă Locul I în numeroase competiţii internaţionale.
În perioada 1966–1969 este dirijor al Ansamblului folcloric Ciocârlia din Bucureşti. În 1966 scoate primul său disc cu casa de discuri Electrecord, care cuprinde compoziţii ale sale în cel mai autentic spirit popular, printre care şi faimoasele sale piese: Doina de Jale şi Doina ca de la Vişina. În 1968 scoate cel de al doilea disc cu Electrecord. În 1969 pleacă prin demisie de la Ansamblul folcloric Ciocârlia.
În perioada 1968-1970 întreprinde primele turnee în Germania de Vest, Elveţia, URSS, China, unde obţine un succes impresionant.
În 1970 înfiinţează propriul său Taraf concertistic, cu care susţine, în 1971, 45 de reprezentaţii la teatrul de la Gaîté – Montparnasse din Paris, folosind pentru prima oară cele patru naiuri (soprano, alto, tenor şi bas) create de el însuşi în 1968. Reprezentaţiile se bucură de un succes fulminant. Va concerta apoi peste tot în lume, elogiile fiind unanime, din Europa, America de Sud, Canada şi SUA, până în Australia, Japonia şi Africa de Sud. Este invitat să susţină concerte, în diferite ocazii, de nenumăraţi şefi de state şi personalităţi, printre care împărăteasa Japoniei, preşedintele Columbiei şi Papa Ioan Paul al II-lea. Primeşte nenumărate premii şi distincţii.
În 1972 creează stilul Nai - Orgă, introducând repertorii noi şi lărgind considerabil paleta expresivă de interpretare a naiului.
În 1974 compune Misa pentru Pace, pentru nai, cor, orgă şi orchestră, pe care o înregistrează la Bucureşti cu Orchestra Naţională Radio şi Corul Madrigal condus de Marin Constantin, sub bagheta dirijorului Paul Popescu.
Single-ul său Eté d’amour devine unul din hiturile cele mai apreciate ale anului 1976. Urmează Păstorul Singuratic, al doilea hit european al său, la care colaborează cu compozitorul şi dirijorul german James Last, pe care îl cunoaşte într-unul din turneele sale. Ambele cântece anunţă venirea unui sunet nemaiîntâlnit până atunci, care îi atrage recunoaşterea internaţională. Urmează concerte în SUA, la Carnegie Hall, New York (1981) şi Kennedy Center, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Canada, Africa de Sud, Scandinavia, Belgia, Franţa, Elveţia, Austria.
În 1981 îşi lansează discurile pe piaţa americană.
În 1982 compune prima Rapsodie şi primul Concert pentru nai şi orchestră, pe care le înregistrează pentru Phillips cu Filarmonica din Monte Carlo, sub bagheta lui Lawrence Foster.
În 1984 compune primul Cvintet pentru nai şi cvartet de coarde, numit Cvintetul Plopilor, pe care îl cântă împreună cu Cvartetul Oxford din Toronto, în transmisie directă la Radio. Compune numeroase lucrări camerale, pe care le execută cu celebrul Cvartet Enescu, în Franţa şi Germania.
În 1986 înregistrează primul disc cu repertoriu baroc, din care amintim Dublul Concert în re minor pentru vioară şi oboi de Johann Sebastian Bach, cu British Chamber Orchestra.
Între 1988-1990 este primit de trei ori la Vatican. Este primul muzician care a cântat în timpul Misei private a Papei Ioan Paul al II-lea. După moartea Sanctităţii Sale, creează special pentru comemorarea Sa Conceptul muzical Totus Tuus, un set de piese pentru nai, orgă şi grup vocal bărbătesc.
În domeniul cinematografiei, participă la compunerea coloanei sonore a unor filme celebre, printre care Once upon a time in America, al regretatului regizor Sergio Leone, Karate Kid sau, mai nou, Kill Bill. Iată cum rememorează maestrul participarea la coloana sonoră a filmului Once upon a time in America (citat preluat din cartea sa autobiografică Binecuvântare şi blestem):
Colaboraţi la Wikicitat „1987. Roma mă solicită prin Ennio Morricone şi Sergio Leone pentru a înregistra tema principală la filmul care avea să facă turul lumii, ca o capodoperă a cinematografiei: "Once upon a time in America". Experienţa a fost unică, participarea naiului în desfăşurarea acţiunii fiind majoră, creând impactul pe care realizatorii mizau. Într-adevăr, intervenţia mea avea să creeze emoţia care a făcut din acest film unul din cele mai vizionate şi apreciate filme din lume la acea epocă.”

În 1990, după Revoluţie, se reîntoarce în ţară. Îşi continuă seria de concerte şi turnee în Franţa, Elveţia şi, mai ales, Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor şi artist al secolului XX. Susţine concerte la pupitrul Orchestrei Naţionale de Folclor, reînfiinţată în luna decembrie 2006 (relansarea oficială a orchestrei are loc în luna mai 2007).
În decursul unei cariere muzicale care depăşeşte 50 de ani, Gheorghe Zamfir creează peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic. Repertoriul său cuprinde compozitori de la perioada barocă şi clasică precum Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Arcangelo Corelli, Antonio Vivaldi, până la contemporani ca John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel sau Elton John.
Gheorghe Zamfir este câştigătorul a 120 de discuri de aur şi platină, şi are peste 120 de milioane de albume vândute. Este singurul artist european care a câştigat două discuri de aur în SUA şi singurul artist român care a câştigat un disc de aur în Ungaria.

Cariera artistică para-muzicală

Artist polivalent, Gheorghe Zamfir manifestă preocupări artistice şi în afara sferei muzicale, care l-a consacrat.
În domeniul literaturii, Gheorghe Zamfir scrie:

* lucrări de specialitate:
o Traitė Du Naï Roumain: méthode de flûte de Pan (1975)
o Naiul - geneză, evoluţie şi semnificaţie (teza cu care îşi susţine doctoratul, în 2005)
* literatură beletristică (3 volume de versuri, 2 volume de eseuri şi o carte autobiografică):
o Binecuvântare şi blestem, carte autobiografică (2000)
o În inima întristată a barocului, versuri (2002)

În domeniul artelor plastice, Gheorghe Zamfir se exprimă în pictură, având la activ 4 expoziţii de pictură în ţară şi în străinătate.

Cariera didactică

În perioada 2001-2005, activează ca profesor asociat la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universitatăţii de Muzică din Bucureşti, unde, prin eforturile sale, în anul 2001 se înfiinţează prima catedră de nai din lume. Este înlăturat de la catedră în toamna anului 2005, nemaifiind votat de Consiliul Facultăţii de Interpretare Muzicală. Ulterior, predă cursuri de nai la Universitatea Valahia din Târgovişte.

Activitate politică

Întors în ţară după Revoluţie, Gheorghe Zamfir devine, pentru scurt timp, membru al Partidului România Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor. Revista România Mare îi atribuie afirmaţii antisemite, din cauza cărora, în 2002, nu i se permite să concerteze în Israel, fiind oprit la aeroport şi obligat să se înapoieze la Bucureşti. Am căzut într-o capcană, declară în 2003 Maestrul, într-o conferinţă de presă la Tel Aviv, afirmând că afirmaţiile din revistă nu îi aparţin şi argumentând că nu este antisemit. Ziarul Yediot Aharonot scrie că, din cauza a trei luni nefericite, nu se poate şterge cariera de 48 de ani a unui artist care este considerat printre primii zece muzicieni din lume.
Mai târziu, Gheorghe Zamfir descrie astfel această experienţă politică:
Colaboraţi la Wikicitat „Am fost atras în curse politice de oameni care s-au folosit de mitul şi de numele meu. M-au terfelit, după care m-au părăsit şi m-au uitat. Sunt foarte trist şi dezamăgit de tot ceea ce mi s-a întâmplat.”

Ulterior, retras din politică, precizează:
„Am uitat de politică. Mi-au rămas muzica, naiul, studenţii. Am multe de spus în compoziţie şi în dirijorat.”


Retragerea din politică este însă temporară: în toamna anului 2004, Gheorghe Zamfir devine membru al Partidului Democrat.

Premii şi distincţii primite

De-a lungul întregii cariere, Gheorghe Zamfir primeşte numeroase premii, distincţii şi medalii, printre care:

* Medalia Vaticanului
* Ordinul Meritul Cultural al Franţei
* Titlul de Ofiţer şi Cavaler al Franţei, Belgiei şi Luxemburgului
* Ordinul Comandorului în Columbia
* Diploma Universităţii Don Bosco din Roma, de două ori
* Medalia de aur a Asociaţiei din cadrul Academiei de Artă, Ştiinţe şi Litere a Franţei, de două ori
* Premiul Academiei Charles Cros
* Premiul Ţitera de aur în Franţa
* Premiul Săgetătorul de Aur, în Italia

Creaţii muzicale originale

Gheorghe Zamfir a compus peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic. Printre acestea se numără:

* Doina de jale şi Doina ca de la Vişina, compoziţii pentru nai în spirit popular (1966)
* Misa pentru Pace, pentru nai, cor, orgă şi orchestră (1974)
* Concert pentru nai şi orchestră (1982)
* Cvintet pentru nai şi cvartet de coarde (Cvintetul Plopilor, 1984)
* Conceptul muzical Totus Tuus, set de piese pentru nai, orgă şi grup vocal bărbătesc (2005)

Discografie selectivă
* Flute de Pan et orgue (2007)
* Gheorghe Zamfir and friends (2007)
* Koenig der Panfloete (2007)
* TOTUS TUUS - In memoriam Ioan Paul II (2005)
* Doina de l'amour (2004)
* Magic of the panpipes (2004)
* 20 panpipe favourites (2003)
* Colinde
* Sunetul românesc - Colecţia de Aur, Vol. 1 (2002)
* Anii 70 - Colecţia de Aur Vol. 2 (2002)
* Anii 70 În lume - Colecţia de Aur Vol. 3 (2002)
* Melodii Celebre - Colecţia de Aur, Vol. 4 (2002)
* Opere nemuritoare - Colecţia de Aur, Vol. 5 (2002)
* Cele mai frumoase Doine - Colecţia de Aur, Vol. 6 (2002)
* Murmures de la Foret (Forest Murmers) (2002)
* Music from the movies (2002)
* Legenda Românească (2001)
* Love Story Of The Panpipe - Classical - 60 Years Jubilee (2001)
* Love Story Of The Panpipe - Folklore - 60 Years Jubilee (2001)
* En France (2001)
* A feeling of romance (2000)
* Flutes romatines 1 (2000)
* In Scandinavia (2000)
* Millenium collection (2000)
* A feeling of Christmas (1999)
* Glorious pipes (1999)
* Die goldene Panflöte (1998)
* Lonely shepperd (1997)
* Songs of Romance, Vol. 1 (1997)
* Like a breaze (1997)
* Gheorghe Zamfir - Collection (1997)
* Panfloete und Orgel, Vol. 1 (1997)
* Panfloete und Orgel, Vol. 2 (1997)
* Panflute hits (1997)
* Comme une brise (1995)
* Panpipe moods (1995)
* Das Klagende Lied des Einsamen Hirten (1995)
* Der zauber der Panflöte (1995)
* King of the Pan Flute - and Other Favorites - (1994)
* Comme une brise (1994)
* L'ame roumaine (1994)
* Das klagende lied das ein (1994)
* Romanian Flute (1993)
* Love songs (1991)
* Greatest hits (1990)
* Fantasy (1990)
* Beautiful dream (1988)
* Classics by candlelight (1988)
* Harmony (1987)
* Picnic at Hanging Rock (1977)
* Impressions (1977)
* The Fantastic Gheorghe Zamfir (1971)

Filmografie

Participă la coloana sonoră a următoarelor filme:

* Le Grand Blond avec une chaussure noire (Marele Blond) , 1972
* Le retour du Grand Blond (Întoarcerea Marelui Blond), 1974
* Picnic at Hanging Rock (Picnic la Hanging Rock), 1975
* Once upon a time in America (A fost odată în America), 1984
* The Karate Kid (Karate Kid), 1984
* Paradise, 1984
* Margarit i Margarita, 1989
* Omohide poro poro (Memories of Yesterday), 1991
* Celeste, 1991
* Preku ezeroto (Across the Lake), 1997
* Kill Bill. Vol.1, 2003

Bibliografie

* Gheorghe Zamfir: Binecuvântare şi blestem, Editura Mirador, Arad, 2000, ISBN 973-9284-56-6
* Gheorghe Zamfir: În inima întristată a barocului, versuri, Editura Junimea, Iaşi, 2002, ISBN 973-37-0784-8
* Gheorghe Zamfir: Traitė Du Naï Roumain: méthode de flûte de Pan, Paris: Chappell S.A., 1975, ISBN 88-8291-286-8
* Victor Crăciun: E-un cîntec tot ce sînt: convorbiri cu Gheorghe Zamfir, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975
* Jurnalul Naţional: Ediţie de colecţie din 1.06. 2007
* Sebastian Stoica: Zamfir, un maestru al naiului românesc, Revista Atheneum din 21 ianuarie 2006
* Răzvan Mihai Vintilescu: Gheorghe Zamfir, dat afară de la nai pentru că a "cîntat" la minister, Cotidianul, ediţia din 1.10.2005
Legături externe

* Pagina de web lui Gheorghe Zamfir
* Gheorghe Zamfir pe IMDb
* Gheorghe Zamfir pe Romania on Line
* Gheorghe Zamfir cântând "Păstorul singuratic" (The Lonely Shepherd)
* Son Art: Artişti: Gheorghe Zamfir
* muzicabuna.ro: Ştiri 2005: Gheorghe Zamfir a devenit doctor în muzică
* ISRO Press, newsletter: Bună dimineaţa, Israel!
* EN CDGO.com: Gheorghe Zamfir - Artist's file

Gheorghe I. Brătianu





Gheorghe (George) I. Brătianu (n. 3 februarie 1898, Ruginoasa, judeţul Iaşi - d. 23/27 aprilie 1953, Sighetu Marmaţiei) a fost un istoric şi om politic român, profesor universitar, membru al Academiei Române, victimă a regimului comunist din România.

După absolvirea Liceului Naţional din Iaşi (1916, se înrolează voluntar în armată pentru a participa la războiul de reîntregire a ţării. În 1917 se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1920. Fiind atras de istorie, abandonează cariera juridică şi se înscrie la Universitatea Sorbonna din Paris, unde frecventează cursurile unor istorici prestigioşi, ca Ferdinand Lot şi Charles Diehl, şi obţine doctoratul în 1929. În 1924 devine profesor universitar la catedra de istorie universală a Universităţii din Iaşi iar, din 1940, a Universităţii din Bucureşti. În 1942 este ales membru titular al Academiei Române. Între 1940 şi 1947 îndeplineşte funcţia de director al Institutului de Istorie Universală "Nicolae Iorga" din Bucureşti. În anii '30 a fost şeful unei fracţiuni a partidului Naţional-Liberal.

În 1947, în cadrul represiunilor dezlănţuite de autorităţile comuniste, este înlăturat de la catedra universitară şi de la conducerea institutului de istorie, în septembrie i se fixează domiciliu forţat şi i se interzic contactele externe. La 9 iunie 1948 - odată cu reorganizarea Academiei Române, care ia acum numele de Academia R.P.R. - i se retrage calitatea de academician ca, dealtfel, altor 97 de personalităţi ştiinţifice şi culturale româneşti.

În noaptea de 5/6 mai 1950, este arestat de organele securităţii şi întemniţat la închisoarea din Sighet, fără să fi fost judecat şi condamnat. Într-una din zilele între 23 şi 27 aprilie 1953 a murit în închisoare la vârsta de 55 de ani[1], în condiţii încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deţinuţi, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detenţiunii.Dupa alte surse se presupune ca a fost batut de un gardian pana cand Gheorghe Bratianu a murit.În 1971, familia a fost autorizată să-l dezgroape din cimitirul din Sighet şi să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Florica/Ştefăneşti (judeţul Argeş).

În calitatea sa de istoric, Gheorghe I. Brătianu a susţinut cu tenacitate şi rigoare ştiinţifică teza continuităţii poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Lucrările sale asupra prezenţei româneşti în Basarabia sunt reprezentative pentru statura istoricului şi conştiinţa omului politic. I s-a propus, dealtfel, să se dezică de tezele despre Basarabia, dar a refuzat, asumându-şi cu luciditate responsabilitatea: "adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit". Asemeni lui Iuliu Maniu şi a celorlalte personalităţi politice şi culturale, care au murit sau au cunoscut teroarea comunistă a închisorilor, deportărilor şi a coloniilor de muncă forţată, Gheorghe I. Brătianu se înscrie în constelaţia luminoasă de savanţi şi politicieni patrioţi, ce legitimează identitatea etnică şi culturală a poporului român.
Principalele lucrări

* "Recherches sur le commerce génois dans la Mer Noire au XIIIème siècle" (1929
* "O enigmă şi un miracol istoric: poporul român" (1940)
* "Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti" (1945)
* "Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Principatele române" (postum)
* "Marea Neagră. De la origini până la cucerirea otomană" (postum)

Wednesday, December 26, 2007

Amza Pellea


Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931 - d. 12 decembrie 1983) a fost unul dintre cei mai importanţi actori români, distingându-se atât în teatru cât şi în film.

S-a născut la Băileşti, într-o familie de ţărani olteni. A absolvit cursurile Colegiului Naţional Carol I din Craiova. Un reprezentant al Promoţiei de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotaţi ai scenei româneşti. A fost profesor la IATC.

A fost creatorul lui Nea Mărin, binecunoscutul personaj de sorginte populară care i–a relevat atât de bine disponibilităţile pentru comedie, Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât şi personaje contemporane (Ailinicii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar şi personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horaţiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).

Rămas probabil in constiinta publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul si prin Nea Marin, reuseste in Atunci i-am condamnat pe toti la moarte sa atinga ambele personaje. Umilul,si cateodata veselul Ipu recapata , in finalul filmului, figura dârza si tragica a soldatului taran din primul razboi.

A câstigat in 1977 premiul de interpretare masculina, cel mai bun actor, la Festivalul International de Film de la Moscova , pentru rolul sau exceptional (Manlache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alaturi de Gheorghe Dinica si Ernest Maftei, intr-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu dupa "Velerim si Veler Doamne" de Victor Ion Popa.

A decedat in conditii nici astazi pe deplin cunoscute, la varsta de 52 de ani. Unele surse afirma ca marele actor ar fi decedat din cauza cancerului pulmonar, provocat de fumat iar altele sustin ca ar fi fost ucis de Securitate deoarece, in schechurile sale, ironiza regimul comunist.

Filmografie

Amza Pellea în 1975
Amza Pellea în 1975
  • 1961 Setea
  • 1963 Tudor
  • 1964 Pisica de mare
  • 1965 Neamul Şoimăreştilor, Camera albă
  • 1966 Haiducii, Răscoala
  • 1967 Dacii
  • 1968 Columna
  • 1969 Razboiul domniţelor
  • 1971 Mihai Viteazul, Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte
  • 1972 Puterea şi adevărul, Săgeata căpitanului Ion
  • 1973 Ciprian Porumbescu, Aventurile lui Babuşcă, Ultimul cartuş
  • 1974 Proprietarii, Un comisar acuză, Nemuritorii, Porţile albastre ale oraşului, Stejar, extrema urgenţă
  • 1975 Cantemir, Ulzana, căpetenia apaşilor, Tată de duminică, Evadarea
  • 1976 Osânda, Lumina pe coline, Trei zile şi trei nopţi
  • 1977 Tufa de Veneţia, Accident, Împuscaturi sub clar de lună
  • 1978 Pentru patrie, Melodii, melodii, Revanşa
  • 1979 Nea Mărin miliardar, Braţele Afroditei, Mihail, câine de circ
  • 1980 Duios Anastasia trecea, Casa dintre câmpuri
  • 1981 Poarta de aur a incaşilor, Capcana mercenarilor, Şantaj, Spectacolul spectacolelor, Detaşamentul „Concordia”, Ana si „hoţul”
  • 1983 Imposibila iubire




















Tuesday, December 11, 2007

Florin Piersic





Locul nasterii
Cluj, Romania

Data nasterii
27.01.1936

Ocupatie
Actor


Filmografie
Filmografie - Actor

Masini (2006) - Mack (voce, versiunea romana)
Cars

Fix alert (2005)

Eminescu versus Eminem (2005)

Lacrimi de iubire (Serial TV) (2005) - Octav Mateescu

In fiecare zi mi-e dor de tine (1987)

Totul se plateste (1986)

Masca de argint (1985)

Colierul de turcoaze (1985)

Racolarea (1985)

Ramasagul (1984)

Galax, omul papusa (1984)

Misterele Bucurestilor (1983) - Margelatu

O lebada iarna (1983)

Trandafirul galben (1982)

Reteaua “S” (1980)

Rug si flacara (1980)

Drumul oaselor (1980) - Margelatu

Ultima frontiera a mortii (1979)

Regasire (1977)

Eu, tu si Ovidiu (1977)

Cuibul salamandrelor (1976)

Pintea (1976)

Elixirul tineretii (1975)

Stefan cel Mare - Vaslui 1475 (1974)

Agentul Straniu (1974)

Fratii Jderi (1973)

Parasutistii (1972)

Aventuri la Marea Neagra (1972)

Saptamana nebunilor (1971)

Mihai Viteazul (1970)

Haiducii lui Saptecai (1970)

Zestrea Domnitei Ralu (1970)

Kampf um Rom II - Der Verrat (1969) - Witichis

Columna (1968) - Sabinus

Frumoasele vacante (1968) - Radu

Neamul Soimarestilor (1965)

De-as fi… Harap Alb (1965)

Rascoala (1965)

Pasi spre luna (1963)

Celebrul 702 (1962)

S-a furat o bomba (1961)

Aproape de soare (1960)

O poveste obisnuita… o poveste ca in basme (1959)

Ciulinii Baraganului (1958)

from cinemagia