Basarabia Pamant Romanesc

Basarabia Pamant Romanesc

Monday, February 11, 2008

Jurnalul unui învingător

Jurnalul unui învingător

PERSEVERENŢĂ. Un tânăr din Ploieşti, imobilizat la pat de şapte ani, a publicat două volume dintr-un jurnal prin intermediul căruia speră să îi ajute şi pe alţii să îşi păstreze optimismul.

Pino Andras Oprea se încăpăţânează să îşi câştige singur existenţa. A trimis până acum peste 4.000 de e-mailuri către firme, asociaţii, fundaţii şi parlamentari pentru a-şi promova cartea „Jurnalul distroficului“. Bărbatul are 200 de kilograme şi suferă de parapareză flască. Pentru că îşi poate folosi foarte puţin mâinile, s-a apucat să scrie cărţi. Pino Oprea a explicat că scrisul a devenit un hobby al său după ce a văzut filmul „Piciorul meu stâng“, realizat după un caz real. „Dacă acel om a reuşit în viaţă cu un picior, m-am gândit că şi eu pot cu două mâini“, îşi aminteşte ploieşteanul cum a început să scrie. Scriitorul a publicat deja două cărţi de memorii şi mai are două volume în pregătire. „Numai eu o vând, mi-e foarte greu să găsesc editură şi tipografie“, spune el. Oprea speră ca, din banii strânşi din vânzarea cărţilor, să îşi poată asigura condiţii mai bune de trai. Experienţa cu prima carte i-a arătat că „oamenii nu sunt aşa de receptivi“, însă nu s-a descurajat. „M-ar interesa ca toată omenirea să afle povestea mea, mie mi se pare interesantă“, a spus Oprea. Multe e-mailuri de promovare a celor două volume au rămas fără răspuns, iar multe colete cu cărţi au rămas neridicate de la poştă şi i s-au întors la expeditor. „Au fost şi oameni care au dat bani în avans pentru carte“, motiv care l-a încurajat pe scriitor. Puteţi comanda a doua carte a lui Pino Oprea la adresa pino_scriitorul@yahoo.com. Cartea costă 20 de lei.

S-a îndrăgostit de vocea lui
Pino Oprea a participat la o emisiune radio, iar Violeta s-a îndrăgostit de vocea lui şi a decis să îi fie alături şi la bine şi la rău, astfel că l-a cerut în căsătorie în direct. Acum patru ani, în 17 ianuarie cei doi s-au căsătorit. „Nu e uşor să-ţi formezi o familie, să ai două cărţi publicate şi să vrei să mai publici încă două - şi asta la diferenţă foarte mică de timp - toate acestea dintr-un pat şi cu un venit de 259 de lei“, a spus scriitorul. „Dumnezeu mă ţine, iar iubirea soţiei mele îmi dă putere să trec peste greutăţiile vieţii“, a adăugat Oprea.

Boală fără tratament
IMOBILIZAT. „Medicii nu ştiau ce să îmi spună la început“, a precizat Oprea, care a adăugat că primele simptome au fost dureri la genunchi, însă problema era de la coloana vertebrală. „Din '99 nu am mai ieşit din casă decât pentru comisia medicală“, a spus scriitorul. „Mă bucur că exist şi că pot să îmi mişc degetele“, a spus Pino Oprea. Boala de care suferă bărbatul se agravează permanent şi nu are tratament. Medicii l-au declarat inoperabil. „Ştiu că se poate face ceva în China, dar boala mea este foarte avansată“, a mărturisit Pino Oprea. Ploieşteanul spune că s-a îmbolnăvit după ce a nimerit în mijlocul bătăii de la mineriada din 1990. „În tinereţe nu am avut nicio problemă de sănătate în afara răcelilor şi nu am fost niciodată la spital“, a adăugat scriitorul.

„Nu face absolut deloc caz de tragedia lui!“
MODESTIE. Oana Manolescu, deputat din partea minorităţii albaneze, este unul dintre cititorii care au comandat deja a doua carte a lui Pino Oprea. „Cartea este uşor de citit“, a precizat Manolescu, care a adăugat că „eu la rândul meu sunt scriitoare şi m-a impresionat cazul lui“. Cititoarea a explicat că scriitura ploieşteanului reflectă „o mare modestie în ceea ce priveşte boala lui“, iar scriitorul „este un suflet extraordinar de înţelegător cu necazurile celorlalţi“, care „merită să fie scos în evidenţă“.

Raluca Bugnar
raluca.bugnar@informmedia.ro

No comments: