Ca sa-si ridice imaginea la standarde dictatoriale, Ceausescu s-a folosit de artistii cei mai buni. Cu tehnica perfectionata la serbarile lui, coregrafii faceau bani verzi in Occident, pictorii se imbogateau nu numai in renume mitizindu-l in tablouri, multi actori ii recitau cu credinta si-si rotunjeau statul de plata, iar fotografii il inchipuiau tinar si-i indepartau fiecare norisor de deasupra capului.
 |
Vizita de lucru: in spatele lui Ceausescu, si viitorul dezertor Pacepa (cu ochelari). Foto: Radu Cristescu |
Fotografiile cu intiiul cuplu al tarii luind la talpa pamintul in lung si-n lat, din tarile vecine pina in cele prietene, ajungeau in paginile ziarelor retusate si pictate pina in cel mai mic detaliu. De la ultima scama ce scapase vigilentei responsabilului cu garderoba pina la ofiterul de Securitate cu care nu trebuiau sa dea ochii cititorii, toate erau indepartate cu profesionalism in laboratoarele Agerpress, la ordinul Comitetului Central.
Ceausescu si nevasta lui isi pusesera la dispozitie o echipa de excelenti fotografi, care sa le povesteasca masluit viata in zeci de mii de filme. Fiul unuia dintre acestia, Radu Cristescu, isi aduce aminte cum adevarul nu putea sa-si gaseasca loc nici macar pe talpa pantofului lui Nicolae Ceausescu. „Pare straniu, de necrezut, dar ca sa faci parte din echipa lui de fotografi trebuia sa fii foarte bun. Oricit de idiot a fost el, in domenii ca astea aveai nevoie de oameni foarte buni. Inspre ultimii ani, imaginile erau din ce in ce mai pictate. Ceea ce se face azi cu Photoshop atunci se facea cu mina. Se ajunsese pina acolo sa-i retuseze lui Ceausescu talpa pantofului, sa nu i se vada nici o mizerie, sa apara curat“, spune Dragos Cristescu.
 |
Nevasta tiranului, incintata de lebedele negre, in |
Irina, fiica sefului echipei de fotografi de gradul zero de la Agerpres, Traian Prosan, spune ca Ceausescu comanda si fenomenelor meteo: „Amindoi erau retusati, trebuiau sa arate tineri, fara riduri. Daca cereau ca in fotografie sa nu apara nori, se scoteau norii“. Retusurile mari, continua Dragos Cristescu, se faceau cind cineva trebuia sa dispara: „Daca in jurul Ceausestilor erau persoane care nu trebuiau sa fie vazute in fotografii, din Securitate sau altii, cei de la CC, care aprobau spre publicare imaginile, hotarau cine sa fie scos din cadru, retusind fundalul cu pensula“. Pentru refacerea fotografiilor conform dorintelor CC, Agerpres avea un laborator special, mare si bine utilat, in care echipe de retusori foloseau tusuri speciale si pensule foarte fine, aduse din strainatate.
Toti fotografii incercau sa detina cadre cit mai bune, care sa aiba nevoie de cit mai putin retus. „Nu incercau sa-i surprinda in ipostaze proaste sau interpretabile, ca imaginile n-ar fi fost publicate, iar daca faceai azi una asa, miine la fel, insemna ori ca esti timpit, ori ca esti impotriva noastra“, spune Dragos Cristescu. El explica si de ce era nevoie de mai multi fotografi: „Imediat in spatele Ceausestilor, la vizite, era primul cerc de securitate, in care erau si acesti citiva fotografi, dar daca ieseau din acest cerc, incetineau sa schimbe un film de exemplu, in spatele lor mai era un cerc de securitate. Odata iesit din primul, nu te mai lasau sa intri la loc, cu toate ca ei se stiau cu securistii, ca se gindeau ca, daca asta a iesit din cerc, scoate ceva din geanta si-l ataca pe Ceausescu“, isi aduce aminte Dragos Cristescu din ce-i povestea tatal sau.
 |
Aparitia unei astfel de fotografii, in care Ceausescu arata ca un biet batrin de tara, |
Cindva, pina in anii ’70, la o parada de 23 August, acestuia i-a disparut un obiectiv din geanta, stind la tribuna oficiala, linga Ceausescu si invitatii sai. Securitatea a innebunit, dar a gasit hotul in citeva zile, un copil al unui acreditat diplomatic.
Irina Prosan stie de la tatal sau de ce maiestrie aveai nevoie ca s-o fotografiezi pe Elena Ceausescu. „Motaia tot timpul, la dineuri, la conferinte. Era foarte complicat sa o fotografiezi.“ Traian Prosan le spunea acasa si ca sotii Ceausescu isi luau imediat precautii dupa ce luau contact cu delegatiile oficiale: „Se spalau pe miini cu spirt“.
 |
Fotografia Elenei Ceausescu in compania unui papagal sus-pus n-ar fi fost publicata niciodata. Foto: Radu Cristescu Click pe foto pentru a mari! |
Cum se intorceau la redactie, dupa ce-l insotisera pe Ceausescu, primul lucru in mod absolut pe care trebuiau sa-l faca fotografii era sa predea filmele. „Ce la toaleta, mai intii dai filmele la developat. Aveau o masa cu geam luminata de dedesubt, cu doua semne pentru film. Pus in lungime, filmul, daca era la semn, insemna ca nu se taiase nici un cadru din el, ca nu cumva cineva sa scoata vreunul si sa-l publice in strainatate. Ei mai pastrau insa cite o poza, ca aveau cite doua-trei aparate. Eu am fost extrem de uimit cind tata a scos niste fotografii care ar fi trebuit tinute sub cheie.“
Preferatul Elenei Ceausescu din echipa de fotografi era Petrica Dumitrescu, pe care il chema acasa s-o imortalizeze. Din senin, acesta s-a prezentat intr-o zi la serviciu cu parul negru ca pana corbului. Dragos Cristescu povesteste ancheta vesela la care l-au supus colegii: „Arata straniu, cu parul asa negru. Pina la urma le-a spus cu greu citorva ca i-a zis Tovarasa: «Pai bine, mai Petrica, ce-i cu parul asta alb la tine in cap?». A trebuit sa se vopseasca“.
Micile marimi de pe la judete ii curtau pe fotografii din echipa lui Ceausescu sa le dea si lor cite o poza in care apareau linga tiran. Dragos Cristescu isi aduce aminte cit erau de recunoscatori: „Pentru pupincuristii de pe la judete era o mare fala, un atu, dle, purtai pistol daca aveai o poza cu Ceausescu. Erau directori de intreprindere, IAS sau judetenele de partid. Le dadeau fotografii si ei la rindul lor le dadeau cite o atentie: ia si tu un muschi file, un cascaval sau le umplea un portbagaj cu ce se gasea. Lui tata i-a trimis la Bucuresti unul din zona Deltei un sac de peste“.
 |
Valentin, singurul Ceausescu care a acceptat sa se descalte la pagode. Foto: Traian Prosan |
Cu toate ca majoritatea fotografiilor celor din echipa de gradul 0 erau aproape moarte din punct de vedere jurnalistic, lui Radu Cristescu i-a mai venit din cind in cind „din tari straine“ un fior de satisfactie. O fotografie a lui a facut inconjurul Americii, care a ris de viitorul presedinte al SUA, Richard Nixon. Dragos Cristescu povesteste: „Nixon nu era decit senator si venise in vizita in Romania, la Ceausescu. Jurnalistii americani au facut contract cu Agerpres pentru schimb de imagini. Au cumparat o fotografie de-a tatei, pe care romanii nu au publicat-o, in care il surprinsese pe Nixon cind isi aranja nodul de la cravata, inainte sa intre la Ceausescu.
L-au interpretat ca pe un gest de emotie si au intors-o foarte bine din condei: «Senatorul Nixon are emotii inainte de a intra la presedintele Romaniei»“. Tensiunea in care lucra la Agerpres Radu Cristescu o facea simtita si acasa. Dintr-un om vesel devenise tacut, spune fiul sau, si in ceea ce privea meseria sa devenise aproape secretoman: „Tata s-a schimbat vazind cu ochii. Toti au fost macinati, n-a iesit unul pe picioare de acolo. Pina tirziu tata avea cosmaruri si vise obsesive. Si americanii ii propusesera sa vina cu ei, si altii, dar i-a fost frica. Citeodata mai spunea, asa ca un oftat: «E, daca as fi avut unde... Ce pacat ca n-am facut si eu nimic». «Cum, tata, n-ai facut nimic, ai facut fotografii in toata lumea!»“ .
 |
Coana Leana ii da indicatii pentru Casa Poporului arhitectei Anca Petrescu. Foto: Traian Prosan |
Printre actorii fara de care tovarasul si tovarasa nu concepeau serbare omagiala erau Gheorghe Cozorici, Silviu Stanculescu, Mircea Albulescu, Adela Marculescu, Lucia Muresan sau Eusebiu Stefanescu, care trebuiau sa recite la fiecare 26 ianuarie sau 23 August texte precum „Mindra corabia, mester cirmaciul“.
Actorul Florin Anton de la Teatrul de Comedie, contemporan cu evenimentele, povesteste ce a patit Gheorghe Cozorici intr-un an in care a vrut sa sara o zi de nastere a multiubitului conducator. Simtind ca se apropie sarbatoarea, Cozorici a incercat sa-si piarda urma intr-un sat de pescari din Delta. Dar pentru ca era unul dintre preferatii Elenei Ceausescu, a fost pusa in aplicare o operatiune de comando pentru a-l scoate pe actor din gaura de sarpe in care se ascunsese. Reperat rapid, cu sprijinul ciripitor al unui coleg, Gheorghe Cozorici a fost adus cu un elicopter al Armatei Romane la serbare si a primit interdictie sa paraseasca orasul in preajma sarbatorilor nationale. Anton mai povesteste ca, in timp ce unii actori aveau de suferit pentru ca refuzau sa recite versuri patriotice, altii o faceau cu mult elan, autopropunindu-se pentru aceasta misiune care era si bine platita.
 |
Caprioarele se apropie fara frica de savantul de renume mondial. Foto: Traian Prosan Click pe foto pentru a mari! |
Ion Laceanu insa, unul dintre lautarii favoriti ai sotilor Ceausescu, e foarte mindru de apropierea sa de cuplul prezidential. „Dictator sau nu, era totusi presedintele Romaniei si era o mindrie pentru mine sa fiu chemat si la serbarile oficiale, si la petrecerile din familie.“ Amintirile lui Laceanu, care se prezinta „solist multilateral dezvoltat la fluier, cimpoi, ocarina, caval, voce etc.“, despre petrecerile de la Ceausesti sint cit se poate de placute. „Petreceau cu moderatie, nu l-am vazut niciodata pe Ceausescu nici macar pilit. Lui ii placeau cel mai mult cintecele oltenesti, «M-a facut mama oltean», «Ma dusei sa trec la Olt», «Marioara de la Gorj», de astea.“
Muzicantul a avut si ce invata de la Ceausescu: „Cintam intr-o seara «Ma dusei sa trec la Olt» si ajunsesem la versul «Unde-o fi Oltul mai mare, m-o trece mindra calare». Ceausescu s-a intors spre mine si m-a chemat asa, cu degetul, la el. Eu inghetasem. Ma gindeam ca pentru un cintec nu m-o aresta. Si el mi-a spus la ureche: «Tovarrrase. Corrrect e: Unde-o fi Oltul mai marre, m-o trece mindra-n spinare». Si avea dreptate tovarasul presedinte. De cite ori cint cintecul asta imi aduc aminte cum m-a corectat atunci“.
Ion Laceanu isi aminteste ca favoritul presedintelui era Gica Petrescu. Acesta cinta pentru Ceausescu cintece de sprit si pentru coana Leana romante. „Era innebunita dupa «Mindra mea cu ochii verzi», pe care era musai sa i-o cinte nea Gica Petrescu. De la petreceri nu lipseau Gogu Radulescu si Manea Manescu. Daca Ceausescu fredona o melodie, ca la un semn, incepeau si ei sa cinte.“ Muzicantul declara ca nu a fost niciodata adus cu forta. „Nu stiu de ce se feresc colegii mei sa recunoasca asta. Mergeam cu totii de bunavoie. Ba inca unii se suparau daca nu erau chemati. Mincam bine, beam bine si apoi eram si platiti. Cind ma duceam la cite o berica si scoteam portofelul, printre sutele de lei se mai gasea si cite o banconta verde, de 100 de dolari. Era ceva normal!“
 |
Fotografiile cu Ceausestii in posturi umane erau strict interzise poporului si tinute la secret. Foto: Traian Prosan |
Balerinul Gheoghe Stanciu isi aminteste cu oarecare placere de comunism, dar nu pentru regim, ci pentru ca aceea a fost perioada de glorie din tineretea sa, cind dansa pe marile scene europene. Spectacole de 23 August si evenimente de gen a coregrafiat, spune, mai mult in sila in Iasi: „Nimeni nu era platit pentru munca asta istovitoare, dar legendele conform carora oamenii mureau pe stadioane in timpul repetitiilor sint exagerate. La fiecare astfel de manifestatie erau cel putin 50 de masini de salvare“.
Coregrafii romani erau foarte apreciati in Occident. „Cine mai avea pe vremea aia experienta coregrafilor romani care faceau serbarile lui Ceausescu?“ Printre cei mai buni care lucrau la aceste evenimente, Stanciu ii aminteste pe Oleg Danovski, Doina Andronache si Hero Lupescu. De ziua celor doi dictatori spectacolele se faceau doar la Sala Palatului. Repetitiile incepeau cu o luna jumate inainte, dar cei care scriau cu trupurile pe stadion repetau chiar mai mult. „Profesorii de sport erau mari specialisti in Cintarea Romaniei“, spune coregraful. Atmosfera de la repetitii nu era propriu-zis tensionata, apreciaza el. In schimb, trebuia tot timpul sa te gindesti de doua ori ce spui si sa fii atent la oamenii din jurul tau, ca nu se stia cine apleca urechea la vorbele tale: „Eram mereu atent cum ma imbrac. Desi imi petreceam mult timp in strainatate si-mi cumparam haine de acolo, cind veneam aici imi cumparam pantaloni romanesti. Daca veneam in blugi, se uitau foarte urit la tine romanii“.
- Jumatate de Dacie noua pentru cuplul pictat
Foto: Traian Prosan
Click pe foto pentru a mari!
Sala Dalles era in preajma zilei lui Ceausescu burdusita cu portrete ale cuplului. Artistii plastici cotizau si ei cu spor la cladirea cultului personalitatii. Picturi, sculpturi, tapiserii, pina si de pe cani si de pe farfurii te urmareau chipurile celor doi. Unii artisti ii luau pe Ceausesti drept modele pentru multi bani, altii din spirit revolutionar. Printre artistii de curte se numarau Sabin Balasa, Zamfir Dumitrescu, Doru Setran, Vasile Pop-Negresteanu, Petru si Ioan Achitenie, Eugen Palade si foarte multi altii. Piliuta l-a portretizat pe Ceausescu stringindu-i mina lui Stefan cel Mare, iar Doru Setran si Ioan Bitan sint autorii celebrei lucrari „Nicolae si Elena Ceausescu in ARO, vizitind santierele tarii“. Pentru acest portret, cei doi au primit 5.000 de lei, multi bani pentru acea vreme, dar un mizilic pe linga cit cistigau alti colegi de-ai lor pentru lucrari cu tematici asemanatoare. Zamfir Dumitrescu, de pilda, a facut un portret al lui Ceausescu pe care apoi l-a vindut cu 40.000 de lei reginei Norvegiei, jumatate din suma cu care puteai sa-ti cumperi la vremea aceea un autoturism Dacia. Dar iconograful numarul unu al sotilor Ceausescu a ramas, in ciuda concurentei acerbe, Sabin Balasa. „Pe Ceausesti i-a pictat numai in contexte martiale sau eroice, efectul lucrarilor sale fiind unul de acreditare mitica, ce le hranea dictatorilor megalomania“, descrie Pavel Susara lucrarile lui Balasa.
Agerpresul s-a infiintat cu el
Radu Cristescu (foto stinga) a lucrat ca fotograf la agentia Agerpres inca de la infiintarea ei, la sfirsitul anilor ’50. I-a fotografiat si pe Chivu Stoica, si pe Gheorghiu-Dej, inainte ca Nicolae Ceausescu impreuna cu consoarta sa fie personajele principale. Fotografiile sale, multe dintre ele nepublicate de organul de presa al partidului, au fost preluate de agentiile internationale si de ziarele din toata lumea.
Adjunctul lui Adrian Paunescu
Traian Prosan (foto dreapta) a fost seful echipei de fotografi de gradul 0 ai agentiei Agerpres, intre 1978 si 1991. In toata aceasta perioada a insotit cuplul prezidential atit in vizitele oficiale de peste hotare, cit si in vizitele de lucru din tara. Inainte sa ajunga in agentia de presa, Traian Prosan a fost adjunctul lui Adrian Paunescu, la „Flacara“. S-a stins din viata in 1997.
from cotidianul
No comments:
Post a Comment