ION CREANGĂ

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humuleşti; d. 31 decembrie 1889, Iaşi) este unul dintre clasicii literaturii române alături de : Mihai Eminescu, I. Slavici şi I.L.Caragiale. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă a intrat în istoria literaturii române, în principal, datorită operei autobiografice Amintiri din copilărie.

Biografie

Data naşterii sale este incertă. Creangă insuşi afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837 . [1] O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuţi din Humuleşti, publicată de Gh. Ungureanu. [2]

Părinţii săi sunt Ştefan a lui Petrea Ciubotariul şi Smaranda, iar el a mai avut încă şapte fraţi: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile şi Petre. Ultimii trei au murit de copii. Ecaterina a murit în 1893, iar Zahei, Maria şi Ileana în 1919.[3]

Copilăria lui Creangă este bine cunoscută datorită Amintirilor din copilărie.

În 1847 începe şcoala de pe lângă biserică din satul natal. Fiu de ţăran din Humuleşti, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredinţează bunicului său, David Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde urmează şcoala de acolo. [4] În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ, sub numele Ştefănescu Ion.[5] Acolo, el îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). [6] După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot, el este înscris la Şcoala catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici, el apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. [7] După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, este silit să plece la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.[8]

S-a despărţit cu greu de viaţa ţărănească, după cum el însuşi sugerează în lucrarea autobiografică:
Colaboraţi la Wikicitat „Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire.”

Din 1855 până în 1859, Creangă urmează cursurile seminarului, iar apoi, luând atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iaşi, cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).[9]
La 19 decembrie 1860 soţia sa naşte un băiat, Constantin.

În 1864, Creangă intră la Şcoala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu.[10] Acesta îl aprecia foarte mult, şi l-a pus învăţător la Şcoala primară nr. 1 din Iaşi.[11]

După ce timp de 12 ani este dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece şi-a părăsit nevasta, a tras cu puşca în ciorile care murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon [12] (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.) [13] Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie şi din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. [14] A colaborat la elaborarea a patru manuale şcolare. [15]

În 1873 se încheie procesul său de divorţ, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuinţă în mahalaua Ţicău (bojdeuca)[16]

În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, cu care se împrieteneşte. Între 1875 şi 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale[17]

Între 1883 şi 1889 a fost bolnav de epilepsie[18] şi a suferit foarte mult la aflarea bolii şi apoi a decesului lui Eminescu, şi al Veronicăi Micle.

Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Ţicău.

Anii de maturitate şi sfârşitul

Împrietenindu-se cu Mihai Eminescu, a început să frecventeze întrunirile societăţii literare "Junimea" conduse de Titu Maiorescu şi a publicat în "Convorbiri literare" diverse povestiri, anecdote şi chiar Amintirile.

Ion Creangă este unul din marii clasici ai literaturii române care s-au afirmat la Junimea, in a doua jumătate a secolului al XIX-lea. E un scriitor realist care a reuşit să ridice proza românească din secolul trecut pe aceleaşi culmi pe care Eminescu propulsase limba literară în poezie, valorificând vorbirea omului simplu şi ridicând-o la un nivel neegalat până astăzi.

Despre cel mai mare povestitor al românilor, Ion Creangă, care îi urmează lui Ion Neculce, s-a spus că a intrat în literatură cu un substanţial fond sufletesc şi intelectual de sorginte populară. În acest sens, George Călinescu afirma că, scriitorul moldovean reprezintă poporul român, însuşi, surprins într-un moment de genială expansiune. În Creangă trăiesc credinţele, cresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filosofia poporului. Izvorul principal al operelor sale este folclorul românesc.

Plecând de la folclor, Creangă a reuşit să ridice proza românească pe culmi nebănuite. Valorificând limba omului simplu, el o ridica la un nivel artistic neegalat, dovedindu-se un artist profund original. Îndemnul de a scrie i-a venit din partea bunului său prieten Mihai Eminescu.

În toamna anului 1875 Creangă citeşte la Junimea povestirea Soacra cu trei nurori, care apare in revista Convorbiri literare, din octombrie: Ce fericită achiziţie pentru societatea noastră acea figură ţărănească şi primitivă a lui Creangă - exclama Iacob Negruzzi – redactorul revistei.

Fiind “toba de anecdote”, el avea totdeauna pregătite câte o “corosivă” pentru junimiştii care se amuzau copios, hazul lor făcând să se cutremure pereţii. Râsul lui înveselea toată societatea, când aducea câte o poveste sau nuvelă, sau câte un capitol din Amintirile lui…

Cu câta plăcere şi haz ascultam sănătoasele produceri ale acestui talent primitiv notează entuziasmat I. Negruzzi, recunoscând în Ion Creangă un geniu naiv care a exercitat o mare putere de atracţie asupra spiritelor complicate ale scriitorilor vremii.

Plecarea amicului său Mihai Eminescu la Bucureşti, la revista Timpul, unde devine redactor, boala care i se accentuează, îi adumbresc ultima perioadă a vieţii. Este văzut, însă rar, la cenaclul lui N. Beldiceanu şi colaborează sporadic la Contemporanul. În 1887 renunţă la învăţământ şi solicită pensionarea. La câteva luni de la moartea (la 15 iunie 1889) lui Mihai Eminescu, în 1889, în noaptea de Anul Nou, Creangă se stinge la Iaşi, fiind înmormântat în cimitirul Eternitatea. Poeta Veronica Micle a murit în acelaşi an cu cei doi.

Ultimele zile le-a petrecut în bojdeuca din mahalaua Ţicău a Iaşilor, unde un atac teribil de epilepsie i-a curmat firul vieţii.

De la Creangă ne-au rămas puţine scrieri, publicate postum în două volume de catre fiul sau.

Basmele

În primul volum postum sunt publicate basmele. Culese din gura poporului de către un povestitor care însuşi crescuse în mijlocul lumii din sate, ele au un farmec deosebit, au expresiuni, construcţii şi gândiri ciudate care se vor personifica în Ivan Turbincă. În aceasta din urmă regăsim tema din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagosloveşte turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan şi fără voia lui să nu poată ieşi.

A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă şi cu subiecte mai adesea din istoria noastră contemporană. În "Cinci pâini" aflăm o satiră la adresa judecătorilor şi avocaţilor, pe care îi numeşte: "ciorogari, porecliţi şi apărători". În două din ele aflăm o persoană istorică foarte interesantă. Ioan Roată, unul dintre deputaţii ţărani în divanul ad-hoc. Cea intitulată "Ioan Roată şi Unirea" este o glumă cu multă fineţe satirică la adresa stratului conducător al ţării, care nu voieşte a recunoaşte drepturile ţărănimii.

Pe când se discutau punctele programului partidului unionist prin toate cercurile sociale din Moldova, mai mulţi boieri, membri ai partidului, cheamă pe deputaţii ţărani ca să le explice programa şi în special chestiunea "Unirii". Toţi ţăranii păreau convinşi de argumentele boierilor afară de Moş Ioan Roată.

În cele din urmă unul din boieri îl invită să ridice singur o piatră mare ce se afla în grădină. Neputând s-o facă singur, Roată e ajutat de ceilalţi ţărani. "Acum ai înţeles", întreabă boierul. Roată răspunde: Am înţeles aşa, că până acum noi ţăranii am dus fiecare câte o piatră mai mare sau mai mică pe umere, însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre.

Prima parte a operei lui Creangă o formează precum văzurăm, mai mult reproducerea producţiunilor poporane. Ne-am înşela însă dacă l-am socoti ca un culegător de folclor: trebuie să-l privim ca pe unul ce a trăit la ţară, a supt oarecum sucul acestei literaturi poporane şi apoi a dat drum liber fanteziei sale. De aceea basmele şi poveştile lui, deşi înfăţişează în mod admirabil spiritul poporului de la ţară, pun însă în evidenţă însuşirile lui literare proprii.

O altă faţă, mai puţin cunoscută, a lui Creangă este cea a poveştilor licenţioase: "Povestea poveştilor".

Amintiri din copilărie

Amintirile din copilărie reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputaţia de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meşteşugită a frazei, în care se vede totuşi tonul poporan, - scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea naraţiunii şi sinceritatea cu care povesteşte cele mai intime detalii ale vieţii lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.

Amintirile au, dincolo de latura lor estetică, o valoare afectivă deosebită. Într-o măsură, ele sunt jurnalul de suflet al unui om care nu a vrut să renunţe la copilăria sa, nici chiar pentru stropul de înţelepciune. "Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ne era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă toată lumea era a mea!"

Opera

Poveşti

* Capra cu trei iezi (1875)
* Dănilă Prepeleac (1876)
* Fata babei şi fata moşneagului (1877)
* Făt Frumos, fiul iepei
* Povestea lui Harap-Alb (1877)
* Ivan Turbincă (1878)
* Povestea lui Ionică cel prost
* Povestea lui Stan-Păţitul (1877)
* Povestea porcului (1876)
* Povestea poveştilor (1877-1878)
* Povestea unui om leneş (1878)
* Punguţa cu doi bani (1875)
* Soacra cu trei nurori (1875)

Povestiri

* Acul şi barosul (1874)
* Cinci pâini"' (1883)
* Inul şi cămeşa (1874)
* Ion Roată şi Cuza-Vodă (1883)
* Moş Ion Roată şi Unirea (1880)
* Păcală (1880)
* Prostia omenească (1874)
* Ursul păcălit de vulpe (1880)

Nuvele

* Moş Nichifor Coţcariul (1877)
* Popa Duhul (1879)

Romane autobiografice

* Amintiri din copilărie (1879)

Aprecieri critice

Basmul ţine de ciclul încercărilor grele, în care eroul trebuie să îndeplinească isprăvi extraordinare a căror realizare devine posibilă cu ajutorul unor însoţitori năzdrăvani sau al unor animale recunoscătoare. [19]

Bibliografie

• George Călinescu, Ion Creangă (Viaţa şi opera), Prefaţa de Eugen Simion, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1966
• George Călinescu, Ion Creangă (Viaţa şi opera), Editura Minerva, Bucureşti, 1972.
• George Călinescu, Ion Creangă (Viaţa şi opera), Colecţia „Biblioteca Eminescu". Editura Eminescu, Bucureşti, 1975.
• Jean Boutière, Viaţa şi opera lui Ion Creangă, Editura Junimea, 1976
• Mircea Mot, Ion Creangă şi impactul cu cititorul, Editura Paralela 45

Note

1. ^ "Sunt născut la 1 martie 1837 în satul Humuleşti, judeţul Neamţului, Plasa de Sus, din părinţi români: Ştefan a lui Petrea Ciubotariul din Humuleşti şi soţia sa Smaranda, născută David Creangă, din satul Pipirig, judeţul Neamţului...
2. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
3. ^ [1]
4. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
5. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
6. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
7. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
8. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
9. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române
10. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
11. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
12. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
13. ^ http://www.ici.ro/romania/ro/cultura/l_creanga.html scurtă biografie
14. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
15. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
16. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
17. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române
18. ^ Boris Crăciun, Istoria ilustrată a literaturii române.
19. ^ Jean Boutière, Viaţa şi opera lui Ion Creangă, Ed. Junimea, 1976, p. 154