Basarabia Pamant Romanesc

Basarabia Pamant Romanesc
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Saturday, January 12, 2008

Haiducul care prinde infractori


I-a surprins spargand masini, i-a urmarit, s-a luptat cu hotii care devenisera extrem de violenti si, in final, l-a capturat pe unul dintre ei si l-a predat politiei. Nu a fost singurul martor al faradelegilor, insa nimeni nu i-a sarit in ajutor. Ancheta a scos apoi la iveala faptul ca infractorul pe care a pus mana era unul dintre cei mai cautati spargatori din sectorul 2 al Capitalei. Eroul acestei intamplari este bucuresteanul Gabriel Ion.



Desi este pensionat pe caz de boala, un fost politist a reusit sa prinda un periculos spargator de masini, dupa o urmarire ca-n filme.

„Daca fostul nostru coleg nu ar fi intervenit, nici acum Vasile Manole, zis „Piticu’” - un recidivist in varsta de 31 de ani, care, in ultima vreme, se ocupa cu furturile din masini si consumul de droguri - nu ar fi ajuns dupa gratii. Manole si banda sa „operau” in tot sectorul 2, iar cu banii incasati pe bunurile furate isi cumparau stupefiante”, ne-a declarat unul dintre politistii implicati in ancheta deschisa in acest caz.

De ieri, Gabriel Ion a devenit nu doar eroul fostilor sai colegi de la Sectia 9 Politie, ci si al vecinilor sai, de pe bulevardul Basarabia.
„Ajunsesem acasa si parcam masina. I-am vazut cand au deschis un Matiz, dar au plecat mai departe pentru ca nu au avut ce sa ia. Asa ca am inceput sa fac mai multe manevre pentru a-mi prelungi sederea in zona. Acela a fost punctul-cheie. Si ei ma observasera, insa nu credeau ca voi face ceva. Erau foarte linistiti si-si vedeau de treaba. Au mai „lucrat” trei Loganuri si o Dacie Super Nova”, isi incepe Gabriel povestea flagrantului din noaptea de joi spre vineri.

I-a filat din instinct

I-a vazut pe „Piticu’” si pe unul dintre complicii sai cum au deschis un portbagaj, au luat o haina si un aspirator auto, hotarand apoi sa se axeze pe casetofoane, care sunt mai usor de vandut.

„Am coborat din masina si i-am urmarit de pe trotuar aproximativ zece metri. Nu aveau cum sa vada. Dupa ce au spart Loganul rosu, Piticu’ i-a dat casetofonul complicelui sau, care l-a bagat in geaca furata anterior. Insa, la un moment dat, a venit tramvaiul si s-au cam speriat, mai ales ca celui de-al doilea i-a cazut din geaca fata detasabila a casetofonului. Au zbughit-o spre tramvai si nu m-am putut abtine sa nu incerc sa-i prind”, continua barbatul, care a si trecut la fapte. A urcat dupa cei doi in tramvai. Nu inainte insa de a suna la 112.

„Piticu’ i-a spus celuilalt doar atat: „Coboram la Diham si-l luam pe 102 (autobuzul liniei 102 - n.r.)” . Atunci, m-am dus la ei si le-am zis: „Ba, baieti, v-am vazut, lasati casetofoanele si hai la politie!” Si de-aici a-nceput iuresul”, relateaza Gabriel.

„Aici a inceput iuresul”

I-a cerut vatmanului sa nu deschida usile, iar in acel moment hotii au inceput sa-l imbranceasca si au pierdut prada. „Usile s-au deschis totusi, si Piticu’ a incercat sa fuga. L-am prins de geaca atat de bine incat, oricat ar fi dat in mine celalalt, tot nu ar fi scapat. Am cazut amandoi din tramvai. A vrut sa-mi dea in cap cu o bucata imensa de gheata, m-am ferit, timp in care si-a dat geaca jos si a fugit. Am alergat dupa el, l-am prins din urma si l-am imobilizat pana cand au sosit fostii mei colegi de la Sectia 9”, incheie eroul din bulevardul Basarabia.

Exista si trei martori care au vazut sirul intamplarilor si au acceptat sa le dea declaratii politistilor. Mai mult, unul dintre cei trei a vazut chiar cum „secundul” lui Manole a aruncat in zapada dispozitivul metalic in forma literei „T”, pe care spargatorii il folosesc la fortarea portierelor masinilor.

Din toata aceasta incaierare, fostul politist s-a ales cu barbia sparta, o zgarietura adanca la piciorul stang si cu hainele rupte. Cu toate aceastea, el se declara, pe de-o parte, fericit ca hotul a ajuns in sfarsit acolo unde-i este locul, iar, pe de alta parte, nemultumit ca nu l-a putut retine si pe complicele acestuia.

PROFILUL UNUI LUPTATOR

Face credite pentru a se putea opera

Fost sportiv de performanta, Gabriel este si acum un mare iubitor al sporturilor extreme, la care nu mai poate fi insa decat un „simplu spectator”. A practicat 12 ani inot si polo, apoi alpinism, parasutism, parapanta si hochei. A visat din adolescenta sa ajunga politist, insa problemele grave de sanatate l-au obligat sa renunte si la meseria pe care a imbratisat-o timp de 17 ani si pe care o descrie simplu: „Scoala vietii”.

„M-am pensionat pe caz de boala in urma cu opt luni. Trebuie sa ma operez de hernie de disc si de spondiloza. Nici nu vreau sa ma gandesc cate diagnostice mi-au scris medicii. Cel mai mult ma sperie cele 3-4 luni de recuperare, in care ar trebui sa stau la pat. Sunt o persoana mult prea activa pentru a putea indura asa ceva”, spune, cu tristete in voce, Gabriel care, dupa cei 17 ani petrecuti pe strazile Capitalei, considera acum un cosmar faptul ca devine unul dintre pacientii spitalelor bucurestene.

Este modest cand vine vorba despre el si despre realizarile lui. Stie insa ca fostii colegi il respecta si il apreciaza. De altfel, majoritatea il descriu ca fiind o persoana sincera, care iti „spune direct si fara ocolisuri ceea ce gandeste”.

Nu vrea sa vorbeasca prea mult despre problemele sale financiare, despre pensie. Recunoaste doar ca nu ii este usor si ca se gandeste sa faca un credit pentru a putea plati interventiile chirurgicale la care va fi supus. „Locuiesc impreuna cu mama. (...) Nu am voie sa fac prea multa miscare din cauza coloanei vertebrale. Cu toate acestea, joi-noapte am actionat din instinct. Nu m-am gandit la coloana, ci doar ca hotul trebuie prins!”, spune, cu mandrie, Gabriel Ion.

Politist din pasiune

De altfel, in glasul sau se simte mandria doar atunci cand vorbeste despre cariera sa de politist. Cand s-a lasat de sport, a lucrat impreuna cu tatal sau in comert aproape un an.

Dupa Revolutie nu a vrut sa faca afaceri, pentru ca in familie a fost invatat sa fie multumit cu ceea ce are. Mai mult, spune ca nu a ajuns in politie nici pentru uniforma si nici pentru legitimatie, ci doar din pasiune.

A lucrat ca agent de circulatie aproape zece ani, apoi a ajuns subofiter la Biroul de Investigatii Criminale, din cadrul Sectiei 9, unde totul era mult mai palpitant. „Sotia mea nu a mai indurat compromisurile pe care le presupunea slujba si am divortat, desi fetita noastra avea atunci aproape 2 ani. Am facut meseria asta din placere si nu am vrut sa renunt nicio clipa. Daca as fi fost strungar, incercam sa fac piese cat mai bune”, spune eroul din Pantelimon.

DESCRIERE

„Ramane loial meseriei de politist”

Desi au trecut mai bine de 7 ani de cand a plecat de la Brigada de Politie Rutiera (BPR) a Capitalei, Gabriel Ion a ramas in amintirea colegilor sai ca un om deosebit. „Este o persoana onesta, care s-a implicat intotdeauna in misiunile cele mai dificile”, ne-a spus comisarul-sef Daniel Vasile, din cadrul BPR. Dupa ce a ajuns la Compartimentul Investigatii Criminale, din cadrul Sectiei 9, Gabriel a aratat inca o data pasiunea cu care isi facea meseria.

„A demostrat ca ramane loial meseriei de politist. Gabriel a fost unul dintre cei mai buni agenti, dar din pacate problemele de sanatate l-au oprit din ascensiunea sa in cariera”, a adaugat si comisarul Grigore Brandusescu, seful Sectiei 9 Politie.

RELATARILE LUI GABRIEL ION

Eroul din Pantelimon

Locuiesc impreuna cu mama. (...) Nu am voie sa fac prea multa miscare din cauza coloanei vertebrale. Joi-noapte am actionat din instinct. Nu m-am gandit la coloana, ci doar ca hotul trebuie prins!

Piticu’ a incercat sa fuga. L-am prins de geaca si am cazut amandoi din tramvai. A vrut sa-mi dea in cap cu o bucata imensa de gheata, m-am ferit, timp in care a fugit. L-am prins din urma si l-am imobilizat.
from evz

No comments: